România riscă o amendă COLOSALĂ, dacă nu reduce la jumătate deşeurile menajere. Ce sumă va plăti ţara noastră
97% din deșeurile menajere ajung la groapa de gunoi, iar România ar putea primi, din 2020, penalizări de circa 500.000 euro pe zi dacă nu reduce acest procentaj sub 50%, a declarat, marți, președintele Asociației Română Biomasă și Biogaz (ARBIO), Ilias Papageorgiadis, într-o conferință de specialitate.
De Redactia Observator la 21.02.2017, 12:42În Europa, 63% din energia regenerabilă provine din produse din biomasă și biogaz.
Cam jumătate de milion de oameni sunt angajați în sectorul acesta. În ziua de azi avem o problemă majoră în România, unde, din păcate, nu toată lumea a realizat cât de gravă și urgentă este.
Până în 2020, dacă nu facem ceva, vom începe să plătim niște penalizări mari. De ce? Pentru că 97% din deșeurile noastre menajere ajung la groapă. Comisia Europeană spune că asta trebuie să fie sub 50%. Altfel, penalizările sunt cam 500.000 euro pe zi", a spus Papageorgiadis.
Potrivit acestuia, au apărut multe idei în spațiul public, dar acest lucru nu rezolvă problema.
Ilias Papageorgiadis susţine că singura soluţie pentru evitarea amenzilor este adoptarea Legii bioenergiei, aflată în dezbatere în Parlament.
El a adăugat că a identificat 25 de județe care produc 80% din deșeurile menajere din țară.