Antena LIVE

Curs valutar

Trei rulote s-au făcut scrum în urma unui incendiu izbucnit într-o stațiune de pe litoralul românesc

Un incendiu puternic a tulburat liniştea turiştilor din 2 Mai. Trei rulote şi un cort s-au făcut scrum în câteva minute. Flăcările s-au întins pe câmp şi ameninţau vilele din zonă. Printre ele, o casă de vacanţă care i-a aparţinut lui Alexandru Arşinel. Turiştii s-au înghesuit să filmeze, deşi pericolul a fost uriaş pentru că mai multe butelii din maşini au explodat.

De la 28.07.2020, 22:04
WhatsApp
Vezi și:

Puţin după orele prânzului, plaja din staţiunea 2 Mai a fost acoperită de un fum negru şi dens. În spate, pe o colină, la doar câteva sute de metri de turişti, a izbucnit un incendiu puternic la o rulotă. 

Flăcările s-au extins rapid la alte două rulote parcate în apropiere şi la un cort. Vântul a înteţit focul, iar flăcările s-au extins pe mii de metri în câmp. 

Focul a ameninţat şi vilele din zonă. Cea mai apropiată era chiar casa lui Alexandru Arşinel. Actorul spune însă că a vândut-o de curând. 

Alexandru Arșinel: Nu am de unde să ştiu ce s-a întâmplat acolo pentru că eu nu mai am casa de acolo, de la 2 Mai.

Turiştii s-au apropiat periculos de incendiul violent. Abia după ce o butelie de gaz dintr-una din rulote a explodat, oamenii s-au speriat şi s-au îndepărtat de foc. 

Anca Chiriță, ISU Dobrogea: Au ars trei rulote şi aproximativ 5.000 metri pătraţi de vegetaţie uscată. Nu s-au înregistrat victime, ci numai pagube materiale. 

Pompierii au reuşit să stingă flăcările după două ore. Pagubele se ridică la câteva mii de euro. Anchetatorii încearcă să afle de la ce a izbucnit focul.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

2 mai litoral statiune incendiu rulota pagube
Întrebarea zilei
Cumpărături de Paște: în magazine sau online?

Magazine

Online

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și