Şacalii au băgat spaima în locuitorii din Delta Dunării: "Atacurile reprezintă un pericol pentru comunităţile locale"
Dacă locuitorii din zona montană au dificultăţi din cauza numărului tot mai mare de atacuri ale unor urşi, locuitorii din Delta Dunării au probleme din cauza numărului mare de atacuri ale unor şacali.
De Redactia Observator la 23.07.2021, 10:11- Primarii mai multor localităţi din Tulcea au făcut un apel către ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Vorbim în special de localităţi din judeţul Tulcea, localităţi unde oamenii sunt disperaţi pentru că şacalii le atacă gospodăriile şi le produc pagube uriaşe. Conform Mediafax, mai mulţi primari au semnat o petiţie prin care solicită ministrului Mediului, Tanczos Barna, aprobarea de urgenţă a documentelor prin care să li se permită inclusiv vânarea şacalilor.
"Înmulțirea necontrolată a șacalilor și atacurile acestora asupra gospodăriilor reprezintă un pericol pentru siguranța comunităților locale, cu impact direct asupra activităților economice, în special în turism. În acest sens, am înaintat apelul reprezentanților comunităților locale afectate către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru identificarea unor măsuri de sprijin și pentru desfășurarea tuturor activităților din zonă în condiții de normalitate și de siguranță. Procesul este unul sensibil deoarece ne aflăm într-o Rezervație a Biosferei, iar vânătoarea este interzisă în totalitate", a fost mesajul transmis de Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.
Printre măsurile propuse se regăsesc "elaborarea unui studiu de evaluare a populaţiei de şacali şi a evoluţiei acesteia" sau "aprobarea unor modificări legislative care să permită vânarea speciilor care produc daune majore și pot amenința viața locuitorilor din Delta Dunării".