Antena LIVE

Curs valutar

Sărbătoare 12 iunie 2024. Cine a fost Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare

Miercuri, 12 iunie 2024, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare, sfânt cu care românii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.

De la 11.06.2024, 12:45
WhatsApp
Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare este prăznuit pe 12 iunie crestinortodox.ro

Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare a trăit undeva în perioada anilor 350, 400, în pustiul Egiptului. Conform crestinortodox.ro, Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare s-a născut ca rod al rugăciunilor părinţilor săi şi, după ce a primit botezul, a fost trimis de tatăl său la o mănăstire, pentru a creşte conform voii lui Dumnezeu.

Ulterior, Sfântul Onufrie părăseşte mănăstirea şi merge în desert. Călăuzit de un înger, ajunge la Ieremia, un bătrăn sihastru. De la Ieremia învaţă ce înseamnă viaţa în singurătate.

Conform sursei amintite, timp de 70 de ani, Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare a îndurat arşiţa zilei şi frigul nopţii, luptându-se neîncetat cu demonii şi cu neputinţele firii. După lupte amarnice purtate cu demonii tuturor ispitelor şi după ce inima lui s-a întărit desăvârşit în dragostea pentru Dumnezeu, un înger al Domnului a început să-i aducă pâine pentru hrana lui. 

Cuviosul Pafnutie cel Mare merge călăuzit de înger prin deşert vreme de 40 de zile, fără hrană, şi ajunge la peştera Cuviosului Onufrie. Au petrecut toată noaptea în rugăciune, iar în zorii zilei bătrânul Onufrie i-a descoperit Sfântului Pafnutie că Dumnezeu l-a călăuzit până la peştera sa, pentru a-i îngropa trupul, căci venise vremea să treacă la cele veşnice.

Pe acelaşi subiect

Cuviosul Onufrie s-a întins pe pământ şi a murit, nu înainte de a-i transmite următorul mesaj lui Pafnutie: "Lepădând toată grija lumească pentru a ne dărui lui Dumnezeu, nu mai simţim nici foame, nici sete, nici vreo altă slăbiciune. Şi atunci când unul dintre noi doreşte cu nostalgie să revadă oamenii, îngerii îl duc, prin mijlocirea vedeniei, în rai, unde se vede atât de pătruns de lumina dumnezeiască, încât uită de toate greutăţile sale şi se întoarce cu mult mai mare putere la asceza sa". 

Mormântul său a fost săpat de doi lei. Îngropând cu cinste trupul Sfântului Onufrie, Avva Pafnutie s-a întors la Mănăstirea lui şi le-a descoperit şi celorlalţi fraţi viaţa minunată a acestui mare sfânt.

Pentru că şi-a petrecut aproape întreaga viaţă în pustiul Egiptului, a rămas în istora Bisericii drept pilda a sihastrilor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sfantul cuvios onufrie sfantul onufrie praznuire sfantul onufrie
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024