Sărbătoare 11 iunie 2024. Cine au fost Sfântul Apostol Vartolomeu şi Sfântul Luca al Crimeii
Marţi, 11 iunie 2024, românii îi prăznuiesc pe Sfântul Apostol Vartolomeu şi Sfântul Luca al Crimeii, sfinţi cu care românii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
Sfântul Luca al Crimeii s-a născut în aprilie 1877 şi a trecut la cele veşnice în iunie 1961. Conform crestinortodox.ro, sfintele sale Moaşte, izvorâtoare de bun miros şi tămăduitoare, se află în oraşul Simferopol, din Crimeea.
A fost terorizat în mod constant de regimul bolşevic, dar, în ciuda terorii, a refuzat în mod categoric să facă operaţii fără a avea în sală icoana Maicii Domnului.
Sursa amintită precizează că, pentru dragostea şi credinţa lui în Iisus Hristos, Sfântul Luca al Crimeii a pătimit mult în temniţele comuniste.
Sfântul Apostol Vartolomeu a fost unul dintre cei 12 ucenici ai lui Hristos. Împreună cu Sfântul Apostol Filip şi Mariami, sora acestuia, a fost prezent în cetăţile din Siria şi Asia de Sus, vestind învăţătura lui Hristos.
Sfântul Filip a fost martirizat de către conducătorul cetăţii, în cetatea Ierapole din Frigia. Mariami a ajuns în Licaonia, iar Sfântul Vartolomeu în Arabia, Persia şi apoi în India, unde a întemeiat mai multe biserici.
În cele din urmă, Sfântul Apostol Vartolomeu a ajuns în Armenia, unde i-a botezat pe mulţi, printre care şi pe împăratul armean, Polimie. Din porunca fratelui împăratului, Astiagis, Sfântul Apostol Vartolomeu a fost prins şi i s-a tăiat capul.
Creştinii au luat trupul sfântului şi l-au îngropat cu cinste într-un sicriu de plumb. Pentru că la sfintele lui moaşte se săvârşeau multe minuni, păgânii au luat sicriul şi l-au aruncat în mare.
Însă, apa mării a purtat sicriul până în Insula Lipara, unde Episcopul Agathon, după o descoperire făcută în vis, a mers şi l-a întâmpinat la marginea mării, apoi l-a luat şi l-a înmormântat cu cinste în biserică. După un timp, sfintele sale moaşte au ajuns la Benevento, iar de acolo, la Roma.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰