Antena LIVE

Curs valutar

Sărbători importante în septembrie 2024. Calendar ortodox complet

Luna septembrie este prima lună din noul an bisericesc, iar ea vine cu trei sărbători cu cruce roşie, respectiv Începutul anului bisericesc, Naşterea Maicii Domnului şi Înălţarea Sfintei Cruci.

De la 26.08.2024, 14:23
Luna septembrie 2024 este plină de sărbători religioase cu cruce roşie şi cu cruce neagră Profimedia

Luna septembrie este una de numai 30 de zile dar, chiar şi aşa, din punct de vedere religios este plină de sărbători cu cruce roşie şi sărbători cu cruce neagră. Printre altele trebuie precizat că luna septembrie marchează, practic, intrarea în noul an bisericesc.

Amintim acest lucru pentru că puţină lume ştie că, din punct de vedere bisericesc, un an se încheie la sfârşitul lunii august, iar un nou an începe la 1 septembrie, din acest motiv ziua de 1 septembrie fiind şi marcată drept sărbătoare cu cruce roşie.

Naşterea Maicii Domnului şi Înălţarea Sfintei Cruci, alte sărbători cu cruce roşie în septembrie 2024

Pe lângă ziua de 1 septembrie, marcată drept sărbătoare cu cruce roşie pentru că avem începutul de nou an bisericesc, în luna septembrie mai avem două sărbători cu cruce roşie, Naşterea Maicii Domnului şi Înălţarea Sfintei Cruci.

Pe acelaşi subiect

Naşterea Maicii Domnului, sau Sfânta Maria Mică, este prăznuită pe 8 septembrie şi marchează Naşterea Maicii Mântuitorului. Fecioara Maria s-a născut din părinţi foarte înaintaţi în vârstă, ca rod al rugăciunii lor.

Pe 14 septembrie este prăznuită Înălţarea Sfintei Cruci, altă sărbătoare cu cruce roşie în calendarul ortodox. Conform crestinortodox.ro, în această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi Înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335; Aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Sunt 11 sărbători cu cruce neagră în septembrie

După cum spuneam, luna septembrie este plină de sărbători trecute cu cruce roşie sau cu cruce neagră în calendarul ortodox. Dacă sărbători cu cruce roşie avem trei, ei bine sărbători cu cruce neagră avem nu mai puţin de 11.

Dintre acestea amintim prăznuirea Sfântului Proroc Zaharia, pe 5 septembrie, prăznuirea Sfinţilor Ioachim şi Ana, pe 9 septembrie, prăznuirea Sfântului Teodosie de la Brazi, pe 22 septembrie, sau prăznuirea Sfântului Antim Ivireanul, pe 27 septembrie.

Calendar ortodox complet pentru luna septembrie 2024

1    D    Sfântul Dionisie Exiguul; Începutul anului bisericesc (sărbătoare cruce roşie)

2    L    Sfântul Mucenic Mamant

3    M    Sfântul Mucenic Antim; Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mânăstirea Stănişoara (sărbătoare cruce neagră)

4    M    Sfântul Mucenic Vavila; Sfântul Proroc Moise (Post)

5    J    Sfântul Proroc Zaharia (sărbătoare cruce neagră)

6    V    Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose (Post)

7    S    Sfântul Mucenic Sozont; Cuvioşii Simeon şi Amfilohie de la Pangarati (sărbătoare cruce neagră)

8    D    Naşterea Maicii Domnului (sărbătoare cruce roşie)

9    L    Sfinţii Ioachim şi Ana (sărbătoare cruce neagră)

10    M    Sfintele Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

11    M    Sfânta Teodora din Alexandria; Sfântul Eufrosin bucătarul (Post)

12    J    Sfântul Mucenic Autonom

13    V    Sfântul Ioan de la Prislop; Tarnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim    (sărbătoare cruce neagră, Post)

14    S    Înălţarea Sfintei Cruci (sărbătoare cruce roşie)

15    D    Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos (sărbătoare cruce neagră)

16    L    Sfânta Muceniţa Eufimia

17    M    Sfânta Muceniţa Sofia şi fiicele sale, Pistis, Elpis şi Agapis (sărbătoare cruce neagră)

18    M    Sfântul Eumenie, episcopul Gortinei    (Post)

19    J    Sfinţii Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont

20    V    Sfântul Eustatie şi soţia sa, Teopista, cu cei doi fii: Agapie şi Teopist (Post)

21    S    Sfântul Proroc Iona; Sfântul Apostol Codrat

22    D    Sfântul Teodosie de la Brazi (sărbătoare cruce neagră)

23    L    Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul

24    M    Sfânta Muceniţă Tecla; Sfântul Siluan Athonitul

25    M    Sfânta Cuvioasă Eufrosina; Sfăntul Serghie de Radonej (Post)

26    J    Sfântul Domnitor Neagoe Basarab; Sfântul Ioan Evanghelistul (sărbătoare cruce neagră)

27    V    Sfântul Antim Ivireanul    (sărbătoare cruce neagră, Post)

28    S    Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul (sărbătoare cruce neagră)

29    D    Sfântul Chiriac Sihastrul

30    L    Sfântul Grigorie Luminătorul

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sarbatori septembrie 2024 calendar ortodox septembrie 2024 nasterea maicii domnului inaltarea sfintei cruci
Întrebarea zilei
Vi se par prea stricte regulile impuse pentru uniforma elevilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara uriașă care este lovită de o criză majoră. Firmele străine gigant...
Fanatik.ro
Publicat 17.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Meteorologii Accuweather anunță prognoza pentru sfârșitul lunii septembrie....
Gandul
Publicat 17.09.2024
Noua variantă de Covid se răspândește rapid în Europa. Experții spun că va...
Adevărul
Publicat 17.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 18 septembrie 2024. Taurii au nevoie de o reevaluare a...
CaTine
Publicat 17.09.2024
Lambada a născut! Prima dragoste a lui Tzancă Uraganu l-a făcut tată din nou
spynews.ro
Publicat 17.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile protejate de îngerul păzitor, în următoarea perioadă. Soarele va...
Click.ro
Publicat 17.09.2024
Apple crește prețul pentru înlocuirea bateriei iPhone 16. Cât va costa
Useit
Publicat 17.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
De ce nu poate fi înmormântat Gigi Mulțescu în locul unde și-ar fi dorit...
Redacţia.ro
Publicat 16.09.2024
Dmitri Medvedev amenință liderii occidentali: „Vom veni după ei!”....
libertatea.ro
Publicat 17.09.2024
Sean ‘Diddy’ Combs a fost arestat la New York. Artistul este acuzat de...
ZU
Publicat 17.09.2024
Ghebe cu usturoi la tigaie. Una dintre cele mai gustoase rețete cu ciuperci
Hello taste
Publicat 17.09.2024
Ce cauzează un nas înfundat la copiii mici? Când este momentul să apelezi la...
Deparinti
Publicat 17.09.2024
Ce urmează pentru România, în contextul inundațiilor istorice....
ziare.com
Publicat 17.09.2024
Bárbara Mori a trăit o experiență paranormală cu fiul decedat al lui...
Happy
Publicat 17.09.2024
Beneficiile mirodeniilor pentru o alimentație sănătoasă. Ce efecte au asupra...
Medicool
Publicat 17.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024