Securitate MAXIMĂ pentru ucigaşul poliţistului din Suceava. Mascaţii l-au dus de păr la audieri (VIDEO)
Securitate maximă pentru Ioan Beșa, tânărul de 23 de ani care a ucis un poliţist în gara din Suceava cu peste 40 de lovituri de cuţit, într-un atac aparent fără motiv.
De Cristian Ionescu la 23.07.2017, 11:11Securitate maximă pentru Ioan Beșa, tânărul de 23 de ani care a ucis un poliţist în gara din Suceava cu peste 40 de lovituri de cuţit, într-un atac aparent fără motiv.
Asasinul este încadrat şi controlat fizic de mai mulţi mascaţi, ţinut ferm de păr şi de braţe, în poziţia aplecat. Acest tratament este aplicat celor mai periculoşi infractori, care pot reacţiona oricând violent la adresa poliţiştilor care îl păzesc sau a persoanelor din jur.
- Rudele au confirmat. Denisa Manelista a murit la ea acasă, după cinci luni de suferință cruntă
- CRIMĂ ODIOASĂ în gară la Suceava! Un POLIȚIST, tată a doi copii, a fost ÎNJUNGHIAT de un tânăr de 24 de ani
- Omul de afaceri turc care a lovit mortal cu maşina un poliţist din Capitală în 2015, condamnat la 23 de ani şi...
- Bărbatul bătut de un poliţist din Bihor în aşa hal, încât a avut nevoie de două luni ca să poată VORBI şi...
Ioan Beşa a fost reţinut după ce a ucis un poliţist în gara din Suceava, aparent fără motiv. Beşa ar fi declarat ulterior că are o aversiune foarte mare faţă de oamenii legii, iar intenţia lui era doar să ucidă un poliţist, din cauza suferinţelor îndurate în Spania, din cauza poliţiştilor spanioli.
Ioan Beşa se întorsese recent din Spania şi locuia într-o maşină, care-i ţinea de casă. Pe imagini se pot vedea mai multe haine şi obiecte de vestimentaţie, atârnate la uscat în maşină.
Un asasinat teribil a lăsat România cu gura căscată. Poliţistul Sorin Vezeteu patrula pe peronul gării din peronul gării din Burdujeni, când, la un moment dat, un tânăr a venit în fugă din spate şi l-a înjunghiat în gât pe poliţist, direct în jugulară.
Sorin a mai apucat să ducă mâna spre centură să scoată spray-ul lacrimogen, dar n-a mai apucat, pentru că asasinul a început să-l înjughie cu sete de zeci de ori, chiar şi când poliţistul era prăbuşit la pământ.
Mai mulţi călători de pe peron au intervenit în scurt timp, iar o altă patrulă de poliţişti, care se afla din întâmplare pe peronul gării, a reacţionat imediat. Deşi echipajul SMURD a sosit în câteva minute, nu s-a mai putut face nimic pentru Sorin.
Potrivit unor surse din anchetă, pe corpul poliţistului s-au identificat peste 40 de lovituri de cuţit, iar asasinul a declarat că are ciudă pe poliţişti, că ar fi făcut puşcărie nevinovat în Spania şi că nu regretă fapta.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și