Antena LIVE

Curs valutar

Sf. Mina, ocrotitorul celor păgubiţi, este sărbătorit pe 11 noiembrie. Ce minuni ar fi săvârşit

Sfântul Mina este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți egipteni din religia creștină şi este sărbătorit în fiecare an pe data de 11 noiembrie. 

De la 10.11.2023, 17:47
WhatsApp
Sf. Mina este sărbătorit pe 11 noiembrie DOXOLOGIA.ro

Mina a fost un soldat egiptean în armata romană, martirizat pentru că a refuzat să-și retracteze credința creștină

Viaţa Sf. Mare Mucenic Mina

Sfântul Mina este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 11 noiembrie. S-a născut în Nakiyos, în apropiere de Memphis, în prima jumătate a secolului al III-lea. Potrivit CRESTINORTODOX.RO rămâne orfan pe când era copil. Tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama a murit la doar trei ani după acesta.

Intră în armata imperială, însă, pe 23 februarie 303, când Diocleţian a emis primul edict de persecutare a creştinilor, părăseşte armata şi se retrage în deşert, dedicându-se vieţii ascetice. Aici îl va întâlni pe Sfântul Macarie Egipteanul care îi va spune că locul său este în mulţime şi nu în mijlocul pustietăţii. 

Pe acelaşi subiect

Sfântul Mina împlineşte cuvintele Sfântului Macarie, părăseşte deşertul şi ajunge în Cotyaeum, cel mai apropiat oraş de deşertul în care vieţuise. Aici avea loc o serbare în cinstea zeilor. Sfântul Mina mărturiseşte că este creştin în faţa celor ce cinsteau zeii, motiv pentru care este luat de soldaţi şi dus înaintea prefectului Pyrrhus. Pentru că a refuzat să se lepede de credinţa în Hristos, i s-a tăiat capul.

Datorită minunii creştinului înviat, săvârşită de Sfântul Mina, creştinii văd în el şi un ocrotitor al celor păgubiţi.

De ce este ocrotitorul celor păgubiţi

În biserica "Sfântul Mina" - Vergu din Capitală, se află părticele din moaştele Sfântului Mina. Credincioşii se pot închina la moaştele Sfântului Mina şi în Catedrala mitropolitană din Iaşi. În această Catedrală, printre moaştele celor 32 de sfinţi, se află şi un fragment din moaştele Mucenicului Mina. Şi în Biserica "Sfântul Mina" din cartierul Obcin, Suceava sunt prezente două fragmente din moaştele Sfântului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Sfântul Mare Mucenic Mina face minuni în fiecare zi cu cei care îi cer ajutorul. 

Minunile săvârşite de Sf. Mina

Mergând odată un creştin ca să se închine la biserica Sfântului Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că cel găzduit avea banii puşi în sân, s-a sculat la miezul nopţii şi l-a omorât. Apoi tâindu-l bucăţi, le-a pus într-o coşniţă pe care a ascuns-o într-o încăpere, aşteptând să se facă ziuă.

În vreme ce ucigaşul se gândea cum, unde şi când să se ducă să ascundă părţile celui ucis, ca să nu-l afle cineva, i s-a arătat Sfântul Mina călare, în chip de ostaş şi cercetând ce s-a întâmplat cu străinul care găzduise acolo, ucigaşul spunea că nu ştie nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat în casă şi a descoperit unde se află mortul. 

După ce s-a ridicat de jos ucigaşul, a luat sfântul banii de la el şi i-a dat omului pe care îl inviase, zicându-i: „Du-te, frate, în calea ta!“. Întorcându-se către ucigaş, l-a bătut precum i se cădea, apoi i-a iertat greşeala şi făcând rugaciune pentru dansul, a încălecat şi s-a facut nevăzut.

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina

O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Alţi sfinţi ortodocşi prăznuiţi pe 11 noiembrie

Acatistul Sfântului Mina îl găsiţi aici!

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sf mina 
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024