Antena LIVE

Curs valutar

Sfaturile medicilor pentru zilele geroase

Va fi ger cumplit la noapte şi mâine în cea mai mare parte din ţară, iar corpul uman se resimte o dată cu fluctuaţiile de temperatură. În plus, frigul resimţit de organism este mai aprig spre deosebire de gradele din termometre. 

De la 08.01.2017, 20:55
WhatsApp
Vezi și:

Va fi ger cumplit la noapte şi mâine în cea mai mare parte din ţară, iar corpul uman se resimte o dată cu fluctuaţiile de temperatură. În plus, frigul resimţit de organism este mai aprig spre deosebire de gradele din termometre. 

Specialiştii nu contenesc cu sfaturile, astfel că prevenţia este singura soluţie în această perioadă, pentru a evita vizitele la urgenţe. 

Cel mai bun sfat, în această perioadă, este să stăm în casă, la căldură. Dacă trebuie totuşi să părăsim locuinţa, important este să nu zăbovim.

Să încercăm să limităm timpul de expunere la frig, pe durata strict necesară pentru a ne îndeplini obligaţiile.

Pe acelaşi subiect

În caz contrar, apar în scurt timp primele consecinţe, chiar dacă nu le conştientizăm la început.

Primele simptome ale instalării hipotermiei sunt frisoanele intense, dar somnolenţă şi tulburări ale stării de conştienţă. Putem preveni aceste lucruri prin haine groase în mai multe straturi, dar şi o alimentaţie bogată, bazată pe fructe şi legume.

Apare mai apoi rigiditatea mâinilor şi a picioarelor, dar şi dificultăţi în vorbire. Specialiştii ne recomandă să evităm deplasările pe distanţe lungi, iar căciulile şi mănuşile nu trebuie să lipsească. 

Mare parte dintre cei care ajung la spital afectaţi de ger, nu-şi adaptează îmbrăcămintea la temperaturi. Şi nu pentru că ar vrea să sufere de frig, ci pur şi simplu din lipsa unor informaţii corecte.

Specialiştii spun că temperatura resimţită de corpul uman poate scădea cu cel puţin şase grade în această perioadă, în funcţie de zonă. Spre exemplu, în Bucureşti, din cauza umidităţii şi presiunii, la maxima zilei de mâine, -11 grade Celsius, resimţim până la -17.

În Constanţa, temperatura resimţită scade cu -8 grade, din cauza vitezei cu care va bate vântul, iar în nordul ţării, la o maximă de -11 grade, corpul uman resimte -18.

Gerul în Bucureşti

Maxima zilei: -11 grade Celsius

Temperatură resimţită: - 17 grade Celsius

Gerul în ţară

Constanţa: -12 grade Celsius

Temp. resimţită: --20 grade Celsius

Moldova: -11 grade Celsius

Temp. resimţită: -18 grade Celsius

Importantă este şi hidratarea, cu ceaiuri calde, apă la temperatura camerei şi evitarea băuturilor alcoolice. Medicii spun că alcoolul oferă doar senzaţia de încălzire, în realitate amorţeşte simţurile, astfel că efectele hipotermiei pot fi neglijate, prin urmare se pot agrava, dacă nu se iau măsuri imediate.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social sfaturi medic ger temperatura
Întrebarea zilei
Învăţaţi reţete noi în perioadele de post ca să mai diversificaţi meniul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Clădirea mamut din București care se transformă. A fost abandonată și furată...
Fanatik.ro
Publicat 03.04.2025
Meteorologii ACCUWEATHER au modificat prognoza: Orașele din România în care...
Gandul
Publicat 27.03.2025
Cum se poate schimba clasamentul din sondajele pentru alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 03.04.2025
Cine este Andy Van de Gucht, cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki de la...
A1
Publicat 03.04.2025
Horoscopul zilei de 10 aprilie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 09.04.2025
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
spynews.ro
Publicat 30.03.2025
Ariana Grande lansează 'Eternal Sunshine Deluxe: Brighter Days Ahead', cu șase...
Kudika
Publicat 03.04.2025
Andy Murray, mesaj amuzant pentru Lionel Messi: „L-am întrebat dacă poate...
GSP
Publicat 30.03.2025
Ai un IQ fantastic dacă răspunzi corect în 7 secunde. Unde este pasărea?
Click.ro
Publicat 03.04.2025
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de...
Useit
Publicat 09.04.2025
O afacere Hi-Q! Pilotul Mihai Sturzu deschide prima tabără de aviație pentru...
Money.ro
Publicat 26.03.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Sean „Diddy” Combs a fost citat într-un nou proces. Un fotograf a susținut...
ZU
Publicat 30.03.2025
Piure de cartofi cu sos de leurdă. Rețetă savuroasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 09.04.2025
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin...
Deparinti
Publicat 30.03.2025
Jaqueline Bracamontes a leșinat în urma unei diete stricte. Ce s-a întâmplat...
Happy
Publicat 26.03.2025
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim...
BZI
Publicat 13.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Uleiul de rapiță: proprietăți, beneficii și riscuri
Medicool
Publicat 03.04.2025