Situație CRITICĂ la Spitalul Colentina! Fondatorul Secţiei de Neurochirurgie, Ionuţ Gobej, şi colegul său Dorin Bică au decis să DEMISIONEZE. Motivul este incredibil
Medicul neurochirurg Ionuţ Gobej a anunţat luni că, alături de colegul său Dorin Bică, a demisionat din funcţia deţinută la Spitalul Colentina, arătând că în ultimele opt luni Secţia de Neurochirurgie a refuzat 60 de pacienţi din cauza lipsei de personal, consumabile şi medicamente şi a programului operator restricţionat.
De Redactia Observator la 04.09.2017, 11:06Medicul neurochirurg Ionuţ Gobej a anunţat luni că, alături de colegul său Dorin Bică, a demisionat din funcţia deţinută la Spitalul Colentina, arătând că în ultimele opt luni Secţia de Neurochirurgie a refuzat 60 de pacienţi din cauza lipsei de personal, consumabile şi medicamente şi a programului operator restricţionat.
"Subsemnatul Ionuţ Gobej, medic specialist neurochirurg, angajat al Spitalului Clinic Colentina, fondator al Secţiei de Neurochirurgie, demisionez din funcţia deţinută în cadrul spitalului. Am venit în anul 2014 la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti, captivaţi de o propunere la care nu am visat vreodată, să înfiinţăm o Secţie de Neurochirurgie la cel mai înalt nivel, capabilă să realizeze intervenţii pe creier în manieră minim invazivă. Ar fi fost singurul serviciu de acest fel dintr-un spital public şi printre puţinele din lume", se arată în demisia pe care medicul a postat-o pe Facebook.
Ionuţ Gobej menţionează că are o temeinică pregătire în cele mai prestigioase instituţii din Franţa. Totodată, el arată că de la primele discuţii şi până la primul pacient operat au trecut opt luni, iar în cadrul proiectului, spitalul a dezvoltat şi o secţie de terapie intensivă nivel unu foarte performantă şi a modernizat neurologia.
"Lucrurile au evoluat peste aşteptări şi în 2016 am realizat peste 300 de operaţii prin metode minim invazive. În 2017 urma să se dea în folosinţă a doua sală de operaţii pentru neurochirurgie, odată cu venirea a doi noi colegi, pregătiţi şi ei în clinici din străinătate", reiese din demisie.
- CRITICI DURE la adresa medicilor români! MESAJUL unui scriitor, după ce a stat internat: "Toți eram tratați ca...
- Ce se va întâmpla cu VREMEA în următoarele luni este ieșit din comun. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ de la meteorologi
- Imagini REVOLTĂTOARE la Slatina! S-au dus la spital pentru că aveau pneumonie și s-au trezit cu brațele INFECTATE...
Pe de altă parte, Ionuţ Gobej precizează că, în ianuarie 2017, managementul şi viziunea privind dezvoltarea spitalului s-au schimbat în mod neaşteptat, iar termenii proiectului "Neurochirurgie Colentina" s-au schimbat "dramatic".
"Inexplicabil ne-am trezit pe o turnantă care a durat tot opt luni, dar în sens invers, spre distrugerea acestei secţii, dar şi a terapiei intensive. Am făcut tot posibilul pentru a păstra ceea ce s-a realizat, am scris munţi de referate şi memorii, ne-am exprimat public inclusiv în conferinţă de presă, ne-am adresat instituţional la toate nivelurile ierarhice, dar fără vreun rezultat. Astăzi, activitatea în Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Colentina este un act de uzură extraordinară şi am ajuns în situaţia de a refuza peste 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe în condiţiile în care în anul 2017 era prevăzut să operăm peste 600", reiese din acelaşi document.
Medicul susţine că aceşti pacienţi au fost refuzaţi din cauza lipsei şi a pierderii de personal, a programului operator restricţionat şi a lipsei de consumabile şi medicamente.
"La aceste probleme se adaugă hărţuirea permanentă a personalului medical din Secţiile de Neurochirurgie şi ATI. Astăzi, fiecare neurochirurg poate opera o dată sau de două ori pe săptămână, până la orele 15,00, operaţii a căror complexitate este mică sau cel mult medie. Rezistenţa mea în spital începe să fie echivalentă cu oferirea unui act medical sub standard şi nu îmi pot asuma această responsabilitate. În aceste condiţii, prezenţa mea în Spitalul Clinic Colentina nu se mai justifică, termenii în baza cărora am venit în acest spital fiind modificaţi radical", conchide Gobej.
Pe 14 februarie, Ionuţ Gobej şi Dorin Bică, împreună cu şeful Secţiei de Terapie intensivă de la Spitalul Colentina, Lelia Iliescu, au cerut deblocarea şi scoaterea la concurs a posturilor şi angajarea de personal medical având în vedere că există un deficit. Cei doi medici neurochirurgi de la Colentina au precizat, într-o conferinţă de presă, că intervenţiile chirurgicale sunt posibile după ora 15,00 doar pe bază de voluntariat.
Ulterior, managerul Spitalului Clinic Colentina, Silvi Ifrim, a precizat că nu este vorba despre niciun demers cu privire la o eventuală restrângere de activitate la Secţia de Hematologie din cadrul unităţii medicale.
"Actualul manager interimar al Spitalului Clinic Colentina nu a anunţat niciun demers cu privire la o eventuală restrângere a activităţii Secţiei de Hematologie. Nu sunt luate în considerare nici reducerea numărului de paturi, nici diminuarea schemei de personal", se arăta într-un comunicat transmis de spital.
Sursa: Agerpres