Şofer băut, accident în Bucureşti, după ce a pierdut controlul volanului la o curbă
S-a urcat băut la volan şi a făcut accident. Este păţania unui şofer din Capitală, de noaptea trecută. Bărbatul a băut până s-a ameţit bine şi nu a mai reuşit să gestioneze cum trebuie o curbă, pe un drum din sectorul 6.
De Redactia Observator la 05.09.2021, 09:42După ce a pierdut controlul volanului, acesta a sfârşit prin a lovi două maşini parcate. Când au ajuns la locul accidentului, poliţiştii l-au găsit teafăr.
Bărbatul avea o alcoolemie de 0,34 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Agenţii l-au condus la sediul INML pentru a i se recolta probe biologice.