Spitalele din România, expuse riscului contaminării cu noul coronavirus. Medicii se infectează pe bandă rulantă
Spitalele din România sunt adevărate bombe cu ceas, condamnate la contaminare. În lipsa unor protocoale clare, cadrele medicale se infectează pe bandă rulantă, secţii vitale se închid şi spitalele devin focare de coronavirus pentru pacienţi şi medici.
De Redactia Observator la 24.03.2020, 20:43- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Spitalele din România sunt adevărate bombe cu ceas, condamnate la contaminare. În lipsa unor protocoale clare, cadrele medicale se infectează pe bandă rulantă, secţii vitale se închid şi spitalele devin focare de coronavirus pentru pacienţi şi medici. Paradoxal, n-am avut grijă tocmai de cei care ar trebui să aibă grijă de noi. Aşa, România rămâne fără singurul scut în lupta cu pandemia.
Unul după altul, spitalele din ţară sunt "virusate". COVID-19 loveşte în prima linie de apărare. Zilnic, zeci de medici sau asistente află că au fost infectaţi. Neglijenţa, lipsa echipamentelor de protecţie sau lipsa protocoalelor clare sunt principalii inamici.
Iulian Pope, prim-vicepreședinte al Federației SANITAS - Sunt spitale care nu au dezinfectanţi, nici nu putem vorbi de combinezoane sau de alte materiale de protecţie când apare un suspect. Vedeţi ce păţeşte Italia şi Spania zilele astea! La noi va fi mult mai rău.
30 de medici şi asistenţi de la Spitalul Floreasca din Capitală sunt izolaţi la domiciliu.
Un pacient care s-a prezentat ieri la Unitatea de Primiri Urgenţe a fost confirmat cu coronavirus. Bărbatul a trecut prin cortul de triaj, apoi a ajuns la UPU. De aici, în secţia de cardiologie. S-a reîntors la Urgenţă unde a intrat în contact direct cu un alt pacient intubat. Medicii au constatat că are insuficienţă respiratorie şi i-au făcut testul care a ieşit pozitiv. Pacientul a fost transferat la Victor Babeş.
În urma lui, la Floreasca, două secţii riscă să fie închise dacă un singur contact al bărbatului va fi testat pozitiv. Deocamdată, toţi aşteaptă pe o listă a Direcţiei de Sănătate Publică să li se recoleteze probele.
În judeţul Cluj, la spitalul din Huedin, trei medici şi şase asistente sunt în izolare. Au luat contact cu o pacienta confirmată cu COVID-19. Femeia în vârstă de 72 de ani a fost transferată la spitalul orăşenesc pentru a lăsa locul gol la spitalul de pneumologie din Cluj Napoca. Testul pentru coronavirus l-a făcut abia după câteva zile.
Mircea Moroşan, primarul din Huedin - Luni, DSP a făcut o anchetă epidemiologică, s-a făcut încă o dată dezinfecţia salonului unde a stat pacienta şi a traseului iar celor 9 persoane contacţi direcţi le-au fost făcute teste
În Braşov, o femeie a fost plimbată între două spitale pentru investigaţii medicale. La Spitalul de Pneumoftiziologie a făcut o radiografie şi un CT şi a intrat în contact cu medici şi asistente, apoi s-a întors la Spitalul de Boli Infecţioase, unde era internată. Starea ei s-a agravat şi a fost testată. Rezultatul a fost pozitiv. Cadrele medicale nu au fost însă testate. Explicaţia este halucinantă.
Dan Moraru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Braşov - Tot personalul a fost protejat cu măști și mănuși. DSP-ul a comunicat că, întrucât au purtat măști, nu fac testare și nu trebuie să stea în autoizolare.
Iar la Botoşani, o femeie de 27 de ani a ajuns sâmbătă la Spitalul Judeţean cu o ambulanţă SMURD. A trecut prin trei secţii, a primit un diagnostic greşit şi, în cele din urmă, a ajuns la Reanimare. A fost testată pozitiv şi azi a fost transferată la Iaşi.
Romeo Sandu, vicepreședinte Sanitas - Cei care se prezintă la triaj mint cu un tupeu de nedescris. Că au venit din alte ţări, musca spun că au alte simptome şi când le facem analizele constatăm că situaţia e alta.
În toate spitalele din ţară sunt aproximativ 14 mii de medici. Peste o sută sunt infectaţi. Alte câteva sute de medici sunt în izolare. Iar dacă vorbim şi de asistente, în total, mii de cadre medicale sunt acasă. Asta în timp ce numărul pacientilor confirmaţi cu COVID sau suspecţi creşte de la o zi la alta.
Iar sistemul medical românesc, cel mai "anemic" din Europa după cum spun chiar statisticile oficiale, pare să cedeze înainte ca epidemia de coronavirus să atingă vârful infectărilor.