Antena LIVE

Curs valutar

Video

Spitalul din Piatra Neamţ, o ruină la două luni de la tragedie. 15 oameni au murit atunci, într-un incendiu devastator

Au trecut mai bine de două luni de la tragedia de la Piatra Neamţ, iar spitalul arată în continuare ca după incendiu. Mai mult, instalaţia electrică nu a fost verificată, iar o secţie a spitalului funcţionează fără aprobări de la ISU.

De la 30.01.2021, 09:32
WhatsApp
Vezi și:

Pe 14 noiembrie 2020, unul din saloanele de Terapie Intensivă ale spitalului, unde erau internaţi pacienţi COVID aflaţi în stare gravă, a fost înghiţit de flăcări.

Aici, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă de la spitalul din Piatra Neamţ, încă se văd urmele incendiului. Cele două saloane, cel în care a izbucnit incendiul şi unde a avut loc şi explozia, dar şi celălalt, sunt sigilate şi nu pot fi descuiate nici măcar acum. 

Mirosul greu de fum încă se simte între pereţii plini de funingine. Nici acum, la două luni şi jumătate distanţă, anchetatorii nu au reuşit să afle de la ce a pornit focul. 

Artur Găman, director INSEMEX: Expertiza e în derulare, lucrările, în general, la orice expertiză de acest gen, sunt de durată. 

Printre ipotezele principale este şi cea că incendiul ar fi fost declanşat de o defecţiune apărută la instalaţia electrică a unităţii medicale.

Spitalul din Piatra Neamţ a ajuns la al treilea manager din ultimele două luni

Managerul unităţii, al treilea din ultimele două luni, a ajuns în funcţie pe 13 ianuarie şi spune că abia a apucat să facă un contract cu o firmă care să analizeze instalaţia electrică. 

Alexandru Filimon, manager spital: Ideea este ca să ne prezinte nu numai ce este în neregulă, dacă este în neregulă, dar şi cum să facem reparaţiile şi rectificările respective. Noi avem doar doi electricieni, care nu pot acoperi cele două clădiri ale spitalului. 

În ciuda promisiunilor că lucrurile se vor rezolva, inspectorii ISU au amendat spitalul, recent, tot din cauza problemelor la instalaţiile electrice şi la sistemul de avertizare şi stingere a incendiilor. 

Irina Popa, ISU Neamţ: La secţia Pediatrie a fost aplicată o sancţiune în cuantum de 50.000 de lei pentru că nu avea autorizaţie de securitate la incendiu. Au mai fost aplicate sancţiuni pentru că hidranţii nu funcţionau şi pentru că instalaţia electrică nu era verificată periodic. 

În momentul de faţă sunt disponibile doar nouă paturi în secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. Zilnic sunt trasferaţi între trei şi şase bolnavi în stare gravă către alte spitale. 

Andreea Petrescu

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec. ...

incendiu morti spital piatra neamt terapie intensiva tragedie
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024