Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Incendiul de la Spitalul Piatra Neamț: 10 persoane au murit. Anunţul doctorilor belgieni după transferul medicului român

10 persoane au murit, după ce un incendiu masiv a izbucnit la secția ATI de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, acolo unde erau pacienții cu coronavirus.

de Cristian Ionescu

la 15.11.2020 , 17:51

  • Un incendiu puternic a izbucnit în secția ATI din incinta spitalului județean Piatra Neamț
  • 10 pacienți au murit, iar un medic are arsuri grave pe suprafața corpului

10 persoane au murit, după ce un incendiu a izbucnit la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț, sâmbătă seara. Acestea erau persoane infectate cu coronavirus, intubate. De asemenea, mai multe persoane sunt rănite.

UPDATE 17:40 Premierul Ludovic Orban a cerut jurnaliştilor români să nu mai insiste la spitalul din Belgia unde este internat medicul erou Ioan Cătălin Denciu, grav rănit în urma tragediei de la ATI Neamţ. Al a precizat că atunci când autorităţile române vor avea informaţii, le vor comunicat presei.

UPATE 17:11 Medicul erou Cătălin Denciu a fost transferat la un spital din Belgia, iar doctorii de acolo informează că medicul român are căile respiratorii în stare bună.

Articolul continuă după reclamă

UPDATE 12.20: Cei şase pacienţi COVID transportaţi în cursul nopţii la Leţcani nu au arsuri, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi. Trei sunt, însă, în stare mai gravă. Pentru a îngriji bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2 au fost chemaţi medici de acasă.

„Cei şase pacienţi veniţi în cursul nopţii la Leţcani sunt pacienţi de Terapie Intensivă, pacienţi gravi, trei dintre ei înţeleg din spusele medicului care acum face vizita sunt mai grav. Avem tot ce ne trebuie pentru a asigura medical infecţia cu SARS-CoV-2 şi, din fericire, nu au aceşti pacienţi leziuni în urma unor arsuri. Vom căuta să obţinem evoluţia cea mai bună”, a declarant Carmen Dorobăţ, pentru Mediafax.

Aceasta a spus că împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, caută soluţii pentru detaşare de personal.

„Ne vom mobiliza în ceea ce priveşte posibilitatea detaşării de personal pentru că în noaptea ce a trecut am asigurat cu personal de la Boli Infecţioase chemat de acasă. M-am întâlnit şi azi dimineaţă (duminică – n.r.) cu preşedintele Consiliului Judeţean în ideea de a urgenta tot ceea ce se poate pe linie administrativă şi prin autorităţile locale pentru a putea asigura o funcţionare bună a secţiei exterioare de la Leţcani”, a mai spus managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

UPDATE 09.13: Ştirea tragediei de la Piatra Neamţ a făcut înconjurul lumii încă de seara trecută. Marile publicaţii internaţionale au prezentat pe larg subiectul şi au comparat dezastrul de acum cu cel din Colectiv. 

UPDATE, 08.52: Reprezentanții spitalului din Piatra Neamț au oferit noi detalii despre victimele tragediei de sâmbătă seara.

UPDATE, 08.30: Un medic român stabilit în Marea Britanie a transmis un mesaj cutremurător, după tragedia produsă la spitalul din Piatra Neamț.

UPDATE, 07.43: Medicul erou din tragedia de la Piatra Neamț este transferat în Belgia cu un avion al MApN. Aeronava a decolat în jurul orei 07.30 de pe Aeroportul Otopeni.

UPDATE, 07.32: Dominic Fritz, primarul din Timișoara, a transmis un mesaj de compasiune pentru comunitatea din Piatra Neamț.

Medicul de gardă, care s-a luptat cu flăcările pentru a salva pacienții, a suferit și el arsuri grave și va fi transportat la Spitalul Floreasca din București.

Parchetul a deschis un dosar penal cu privire la tragedie, iar ancheta a fost preluată de procurorii Marius Iacob și Ilie Eduard.

UPDATE 23:29 Medicul erou de la ATI Neamț va fi transferat la un spital din Belgia.

UPATE 23:20 Președintele Iohannis a transmis un mesaj, după tragedia de la Piatra Neamț, în care anunță că este profund îndurerat.

UPDATE 23:10 Nelu Tătaru a anunțat că la Iași s-au făcut pregătirile și sunt locuri pentru a primii pacienții de la Piatra Neamț. Ministrul a precizat că se lucrează pentru a reface rapid secția ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț, distrusă de incendiu.

UPDATE 22:25 Spitalul Județean din Piatra Neamț a corectat postarea de pe Facebook și anunță acum că sunt 10 morți, și nu 12 cum a transmis mai devreme.

Bilanțul transmis de Spitalul Județean din Piatra Neamț cu privire la incendiul de la secția ATI

Facebook / Spitalul Județean din Piatra Neamț

UPDATE 22:03 Bilanțul incendiului de la spitalul din Neamț a ajuns la 12 morți, a transmis Spitalul pe pagina de Facebook.

Medicul care a sărit în flăcări pentru a-i salva pe pacienți are arsuri pe 40% din corp și va fi transferat la București.

Alte trei cadre medicale - un medic și două asistente - care au suferit răni în urma intervenției de a salva pacienții din secția ATI primesc îngrijiri.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

UPDATE 22:00 Primele imagini de la locul incendiului arată că secția ATI a fost distrusă în incendiu. 

Detalii, AICI.

UPDATE 21:40 Este coadă de ambulanțe în aceste momente la Spitalul Județean din Piatra Neamț. 

Pacienții de la ATI care au supraviețuit incendiului vor fi transferați la alte spitale.

Coadă de ambulanțe la Spitalul Județean din Piatra Neamț, pentru a-i prelua pe pacienții de la ATI, după incendiu

UPDATE 21:23 Medicul care a suferit arsuri grave încercând să îi salveze pe pacienți din incendiu va fi transferat în această noapte la Spitalul Floreasca din București.

UPDATE 21:05 Pacienţii COVID-19 care vor fi aduşi de la Piatra Neamţ, în urma incendiului care s-a produs la Secţia de Terapie Intensivă a spitalului judeţean vor fi transferaţi la spitalul mobil de la Leţcani, judeţul Iaşi.

UPDATE 21:00 Premierul Ludovic Orban și șeful DSU Raed Arafat participă în aceste momente la o reuniune a celulei de criză, la Ministerul de Interne.

UPDATE 20:50 Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va prelua ancheta în cazul incendiului de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamț.

De caz se vor ocupa procurorii Marius Iacob și Ilie Eduard. Marius Iacob s-a ocupat în trecut de incendiul de la Maternitatea Giulești.

UPATE 20:37 - Autoritățile anunță că bilanțul a crescut la 10 morți și 7 pacienți în stare critică.

Bilanț incendiu ATI Piatra Neamț

-10 persoane decedate

- 7 in stare critica, printre care și medicul de gardă care a încercat să salveze pacienții

Pentru transportul pacienților, mijloacele de la ISU BC și ISU SV vor fi încadrate cu personal medical de la Spitalul Județean Iași.

UPDATE 20:25 - Numărul persoanelor decedate în urma incendiului a crescut la 8. Alți 9 pacienți sunt în stare critică.

UPDATE 20:05 Managerul spitalului din Neamț a declarat pentru Observator că se caută soluții pentru ca restul pacienților să fie transferați la alte spitale din țară.

Citește și:

Din păcate unul dintre saloanele secției de Terapie Intensivă a luat foc. Nu cunoaștem cauza incendiului, așteptăm mai multe informații de la ISU.

Șapte pacienți, din păcate, au decedat, unul se află în stare critică, iar un cadru medical care a încercat să îi salveze este grav rănit.

Celelalte secții nu se află în pericol, incendiul a fost stins. Căutăm soluții pentru pacienți de la ATI, pentru a fi transferați la alte spitale.", a declarat Ovidiu Micu, managerul Spitalului Județean din Piatra Neamț.

UPDATE 19:50: Conducerea Spitalului informează: "Sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț a avut loc un incendiu care a afectat secția de ATI - unde erau internați, în două saloane, 16 pacienți. La acest moment șapte dintre pacienți sunt decedați, iar al optulea se află în stare critică. În același timp, un medic care se află în secție se află în stare gravă, suferind răni extinse. Ceilalți pacienți nu mai pot fi îngrijiți în secția de ATI și urmează să se facă toate demersurile pentru a fi transferați către alte spitale. Incendiu a fost lichidat de către echipele ISU Neamț. Conducerea SJU Piatra Neamț îi asigură pe pacienți că, în continuare, echipa medicală este la muncă și intervine pentru a oferi tratamentul necesar celorlalți pacienți internați în celelalte secții ale unității medicale"

Având în vedere numărul de persoane existent internat în secție, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, informează ISU.

Din primele informații, 7 pacienți au decedat, iar un medic care a încercat să îi salveze a suferit arsuri grave.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pompierii acționează cu 5 autospeciale de stingere și 1 autoscară. Pentru identificarea eventualelor victime s-au constituit echipe de căutare-salvare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cristian Ionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Incendiul de la Spitalul Piatra Neamț: 10 persoane au murit. Anunţul doctorilor belgieni după transferul medicului român