Sprijin în bani, timp de 6 luni, pentru românii care rămân fără loc de muncă din cauza pestei porcine
Guvernul va oferi un sprijin lunar de 500 de lei, timp de şase luni, persoanelor care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza virusului pestei porcine, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.
De Redactia Observator la 13.09.2018, 14:07Guvernul va oferi un sprijin lunar de 500 de lei, timp de şase luni, persoanelor care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza virusului pestei porcine, a anunţat premierul Dăncilă.
„Aşa cum s-a decis în urmă cu 2 săptămâni, astăzi adoptăm o ordonanţă de urgenţă prin care stabilim noi măsuri pentru cei care au avut de suferit din cauza virusului pestei porcine africane. Venim astfel în ajutorul persoanelor care îşi pierd locurile de muncă deţinute în societăţi comerciale care desfăşoară activităţi în sectorul creşterii porcilor”, a spus premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.
Statul va oferi o compensaţie financiară neimpozabilă, în valore de 500 de lei pentru fiecare persoană care şi-a pierdut locul de muncă din fermele afectate de pesta porcină africană.
Potrivit premierului, această compensaţşie se acordă lunar, timp de şase luni, începând cu data încetării contractului individual de muncă, pe lângă indemnizaţia de şomaj şi despăgubiri.
- Interzicerea creşterii porcilor în gospodării. Soluţia spaniolilor pentru eradicarea pestei porcine ar putea fi...
- Despăgubirea crescătorilor afectați de pesta porcină a început la Brăila
- Porci lăsați liberi pe stradă în miez de noapte la Călărași. Oamenii au dat drumul animalelor de frica pestei...
„Consider că este nevoie de acest ajutor complementar celorlalte măsuri de susţinere financiară pentru acest sector, precum şi celor pentru combaterea răspândirii virusului.
Prin rectificarea bugetară am asigurat deja numeroase resurse financiare pentru plata despăgubirilor, dar şi pentru achiziţia de materiale destinate controlului şi combaterii răspândirii virusului”, a explicat premierul Dăncilă.