Antena LIVE

Curs valutar

Statul acasă nu a însemnat doar un concediu? Atunci ar fi bine să termini ceea ce ai început

Dacă la început nu ți-a fost deloc ușor și te-ai acomodat greu cu munca de acasă, ai ajuns la saturație după ce ai devorat patru seriale și 30 de filme, te-ai săturat de mâncarea livrată la domiciliu, nu ai fost singurul care a trecut prin toate acestea. Dacă faci parte dintre aceia care la un moment dat, în izolare, au spus „Stop!” și au început să se mobilizeze, ești de apreciat. Important este să nu renunți la ceea ce ai început, căci mai greu decât să implementezi o schimbare în viața ta este să o menții sau să ajungi la o finalitate, mai ales atunci când e vorba de un proiect. 

De la 22.05.2020, 16:33
WhatsApp
Galerie (3)
Statul acasă nu a însemnat doar un concediu? Atunci ar fi bine să termini ceea ce ai început unsplash.com

În articolul care urmează, îți prezentăm câteva situații ipotetice în care e posibil să te regăsești și îți prezentăm mecanismele prin care poți concretiza ceea ce ai avut în minte. Important e să îți dorești să nu lași totul baltă sau să „te îneci la mal”, precum spune o vorbă din popor. 

Reamenajarea apartamentului

Dacă la un moment dat, în cele două luni de stat acasă, nu ai mai fost mulțumit de decor și ai început să-ți reamenajezi locuința, e de apreciat inițiativa. De altfel, aceasta a fost una dintre cele mai frecvente acțiuni întreprinse de oameni în perioada izolării la domiciliu pe perioada pandemiei, potrivit articolelor din presă care au urmărit comportamentul indivizilor, cum ar fi Huffington Post. Dacă ți-ai comandat piese de mobilier noi, ai apelat la metoda descrisă de japoneza Marie Kondo pentru adoptarea unui stil minimalist, renunțând la multe lucruri inutile, ai schimbat gresia în bucătărie și ai renunțat la draperiile închise în favoarea unor jaluzele de culoare deschisă, atunci ești demn de apreciat. 

Ar fi păcat să nu continui chiar și după relaxarea măsurilor. De-acum înainte vei avea oportunitatea să mergi chiar tu la o florărie pentru a-ți alege plante de interior sau vei putea să-ți regândești compartimentarea balconului, luându-ți materiale de construcții din magazine autorizate, după o consiliere în prealabil cu specialiști. Totodată, având în vedere că se anunță o vară toridă, ar fi păcat să nu te gândești și la o investiție pe termen lung în ceea ce privește climatizarea casei tale, alegând dintr-o gamă variată de aparate de aer conditionat. Orientează-te către un dispozitiv care a primit multe review-uri foarte bune, informează-te ce caracteristici are și de ce merită sî îl cumperi tocmai pe acela.

Urmarea unei diete

Poate nu ești adeptul dictonului potrivit căruia ai nevoie de aproximativ 60 de zile pentru a-ți intra în reflex un obicei nou, însă dacă nu ai „bifat” acest interval de când ai început să faci schimbări pozitive în ceea ce privește stilul de viață, ar fi păcat să renunți. Dacă ești la jumătatea unei diete sau încă nu ai terminat un program de antrenamente, nu te lăsa ispitit de gândul renunțării. Zona de confort e una ademenitoare, însă ar fi păcat să întrerupi ceva ce îți face bine. E normal să îți dorești să-ţi depăşeşti în fiecare zi limitele, dar nu încerca, prin antrenamente accelerate și repetate, să „grăbești” procesul, ci ai răbdare. În plus, tu ești cea mai importantă investiție și merită să ai grijă cât mai multă de sănătatea ta fizică și emoțională. Încearcă să nu mai gândești totul în intervale scurte de timp, ci în schimbări pe viață. În plus, atunci când vei ajunge la rezultatele dorite, satisfacția va fi una garantată.

Parcurgerea unui curs online

Dacă ai ajuns la cel de-al patrulea modul al unui curs online de limbă portugheză sau de croitorie, iar acum ai ieși toată ziua prin parc cu bicicleta, departe de orice tip de dispozitive digitale, nu te grăbi să dai „shut down”. Cel mai probabil ai achitat deja taxele aferente și ești doar la un pas distanță de a da un examen de absolvire care îți va certifica o nouă competență. Nu-i așa că e un motiv în plus să continui? Cu siguranță, nu doar plictiseala a stat la baza deciziei de a începe ceva nou.

În loc să te complaci în comoditate, alege să valorifici timpul liber și să creezi un echilibru în tot ceea ce faci. În cazul în care ai demarat orice tip de proiect, iar acum te tentează gândul să renunți, găsește în tine resursele necesare pentru a continua. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

aer conditionat apartament
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024