Observator » Evenimente » Panică în Sebeş, după ce un aparat de aer condiţionat a luat foc. Patru angajaţi se aflau în preajmă

Panică în Sebeş, după ce un aparat de aer condiţionat a luat foc. Patru angajaţi se aflau în preajmă

aparat de aer condiţionat Un aparat de aer condiţionat a luat foc - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 16.10.2024, 16:20 | Modificat la 16.10.2024, 16:25

Mai mulţi angajaţi s-au autoevacuat miercuri din incinta unui operator economic din Sebeş după izbucnirea unui incendiu la un aparat de aer condiţionat.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Secţia de pompieri Sebeş a intervenit miercuri pentru stingerea unui incendiu în municipiul Sebeş.

"Este vorba despre un incendiu izbucnit la un aparat electric (aer condiţionat), în incinta unui operator economic. Personalul aflat la locul de muncă (patru persoane) s-a autoevacuat până la sosirea pompierilor militari", a transmis ISU Alba.

Pompierii militari au intervenit pentru lichidarea incendiului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.

Articolul continuă după reclamă