Antena LIVE

Curs valutar

Studiu: Mâncăm cea mai ieftină şi cea mai multă pâine din Uniunea Europeană

Mâncăm cea mai ieftină şi cea mai multă pâine din Uniunea Europeană, o arată cele mai noi date Eurostat. Cel mai mic preţ pentru o pâine este un leu, de 3 ori mai puţin faţă de Danemarca, ţara cu cea mai scumpă pâine.

De la 25.08.2020, 22:04
WhatsApp
Vezi și:

Practic, România are cele mai mici preţuri la pâine din toate cele 37 de state analizate. Fie pentru preţ, gust sau din obişnuinţă, sunt diverse motivele pentru care românii nu iau masa fără pâine.

Albă, neagră, cu seminţe, cu cartofi, cu maia sau cu drojdie. Oricum ar fi, numai pâine să fie. Cifrele stau mărturie: suntem cei mai mari consumatori de pâine din Uniunea Europeană.

Datele pentru anul trecut arată că, fiecare român a consumat, în medie, aproape 100 de kilograme de pâine, în timp ce un german a mâncat puţin peste 70 de kilograme de pâine.

Şi mai puţine produse de panificaţie au consumat francezii şi italienii, iar cel mai scăzut consum de pâine este în Marea Britanie şi Spania.

Unii mănâncă pâine de foame, alţii de poftă. Avem cea mai ieftină pâine din Europa. La polul opus, danezii pun pe masă cea mai scumpă pâine: o franzelă costă de trei ori mai mult decât la noi. 

Simona Carniciu, medic nutriţionist: Consumul excesiv poate să ducă în primul rând la obezitate. Apoi avem dislipidemie, creşterea grăsimilor în sânge, şi anume să potenţeze depunerea pe organe. Am putea să o înlocuim cu restul cerealelor care se spune că au fost uitate. A devenit un complex al ruşinii să mai consumăm hrişcă, mei sau porumb, mămăligă.

Greu de înlocuit şi pentru că pâinea românească ocupă locul 5 în lume după gust.

Maria Stanciu, şef de secţie brutărie: Cel mai mare secret al nostru este cuptorul. El îi dă gust iar pâinea noastră este făcută după o reţetă tradiţională, reţeta veche cu maia.

În ultimii ani piaţa s-a diversificat. Pe lângă franzela clasică au apărut multe alte sortimente. Iar preţurile variază între un leu şi 20 lei. Pandemia nu a crescut afacerea ci dimpotrivă.

Aurel Popescu, preşedinte Rompan: A scăzut destul de drastic vânzarea pentru ca horeca era un client foarte important pt toţi producătorii de pâine. Am avut căderi de 50%. Acum cred că ne situăm la 30-40%

Producătorii au o veste proastă: din cauza secetei, pâinea se va scumpi cu cel puţin 10% în toamnă. Anual, în România, se produc un milion 500 de mii de tone de pâine.

Andreea Milea

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live. ...

observator19 panificatie social studiu uniunea europeana
Întrebarea zilei
V-ați simțit vreodată în pericol din cauza comportamentului iresponsabil al altor persoane pe pârtie?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Anunț oficial pentru toți șoferii cu permis categoria B. Regulă nouă de...
Fanatik.ro
Publicat 04.01.2025
China conduce revoluția vehiculelor electrice. Este și bine, și rău pentru mediu
spotmedia.ro
Publicat 04.01.2025
China pariază puternic pe trenurile de mare viteză: Cel mai nou prototip poate...
spotmedia.ro
Publicat 31.12.2024
Am făcut calculul. Câți bani trebuie să ai în contul bancar, pentru a putea...
Gandul
Publicat 05.01.2025
Marea autostradă din România plănuită în anii '80 care nu a mai fost...
Adevărul
Publicat 05.01.2025
Florin Piersic s-a retras la mănăstire la final de an. Actorul a ajuns de...
A1
Publicat 04.01.2025
Horoscopul zilei de 6 ianuarie 2025. Leii primesc o veste bună. Află ce se...
CaTine
Publicat 05.01.2025
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de...
spynews.ro
Publicat 05.01.2025
Din altă lume! Megaorașul din China despre care nu vorbește nimeni, dar e la...
GSP
Publicat 03.01.2025
Cu ce bunătăți se delectau câinii lui Ceaușescu. Românii rar aveau așa ceva...
Click.ro
Publicat 04.01.2025
Care sunt cele mai rare culori din lume. Unul dintre pigmenți era mai scump...
Useit
Publicat 05.01.2025
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc
Redacţia.ro
Publicat 31.12.2024
Militarii care devin atacatori: Unde greșește SUA în sprijinirea veteranilor...
libertatea.ro
Publicat 04.01.2025
Demi Lovato și Jordan „Jutes” Lutes au sărbătorit Revelionul împreună....
ZU
Publicat 05.01.2025
Ouă umplute cu cremă de avocado. Rețeta unui adevărat deliciu pentru platoul...
Hello taste
Publicat 05.01.2025
Dermatita de iarnă la copii: cauze și soluții pentru pielea uscată
Deparinti
Publicat 05.01.2025
Cele mai bune diete pentru 2025, dezvăluite într-un nou raport: există o...
ziare.com
Publicat 05.01.2025
Actrița Hazal Kaya a facut retrospectiva anului 2024 pe Instagram. Ce imagini de...
Happy
Publicat 03.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să combați oboseala cronică în lunile reci. Trucuri pentru mai multă energie
Medicool
Publicat 05.01.2025