TENSIUNE în Galaţi: Autorităţile au DETONAT O BOMBĂ de aviaţie de 250 kilograme chiar în locul unde a fost DESCOPERITĂ
O bombă de aviaţie de 250 kilograme, din Al Doilea Război Mondial, a fost detonată de pirotehnişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, chiar în locul unde a fost descoperită, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
De Redactia Observator la 07.05.2017, 18:27O bombă de aviaţie de 250 kilograme, din Al Doilea Război Mondial, a fost detonată de pirotehnişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, chiar în locul unde a fost descoperită, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
El a precizat că proiectilul a fost descoperit de un sătean, Ionel Cană, de 54 ani, pe propriul teren aflat la aproximativ patru kilometri de comuna Munteni, din apropierea municipiului Tecuci. Bărbatul a descoperit bomba în timp ce se afla la arat şi a alertat autorităţile sunând la 112.
O echipă de pirotehnişti de la ISU a luat măsura detonării proiectilului chiar în locul unde a fost descoperit, pentru că era periculoasă transportarea la poligonul special, iar terenul permitea efectuarea operaţiunii de detonare," a explicat oficialul citat.
Totodată, el a mai spus că a fost a treia bombă de aviaţie descoperită de acelaşi sătean, în aceeaşi zonă, în ultimul an şi jumătate.
Sursă: Agerpres.ro