Ţinuta şcolară, introdusă cu acordul elevilor, fără implicarea şcolilor
Pentru elevi ţinutele de la şcoală seamănă tot mai mult cu hainele dintr-o prezentare de modă. Aşa că ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu a declarat că introducerea unei uniforme trebuie decisă cu elevii, iar ministerul, inspectoratul şi şcolile nu trebuie să aibă nicio legătură cu achiziţia acesteia.
De Redactia Observator la 14.04.2014, 18:47"Şcoala, de multe ori, a devenit locul unei parade în care sunt expuse ţinutele extravagante şi uneori indecente. Dacă nu spunem acest lucru, greşim faţă de copii", a spus Costoiu.
De asemenea acesta a mai spus că în opinia sa, copiilor ar trebui să li se explice rolul ţinutei şcolare, care nu este de uniformizare. El consideră că orice decizie în această privinţă trebuie să se ia numai cu acordul elevilor, dar ei să conştientizeze de ce doresc uniforma sau de ce o resping.
"Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie să se ocupe de partea pe care o are în responsabilitate, nu de construcţii de clădiri şi de achiziţii. Şcoala, ministerul, inspectoratul nu trebuie să se amestece în achiziţia acestor produse", a mai spus ministrul delegat pentru Învăţământ Superior.
sursă: Mediafax