Un TIR încărcat cu 44 de tone de oţel, una dintre cauzele prăbuşirii podului din Genova. Un şofer român a murit
Un TIR încărcat cu 44 de tone de oţel, este considerat de anchetatorii italieni una dintre cauzele prăbuşirii podului Morandi, din Genova. Un şofer român a murit în teribilul carnagiu care a făcut 43 de victime.
De Redactia Observator la 17.09.2018, 13:01Un TIR încărcat cu 44 de tone de oţel, este considerat de anchetatorii italieni una dintre cauzele prăbuşirii podului Morandi, din Genova. Un şofer român a murit în teribilul carnagiu care a făcut 43 de victime.
Un camion aflat la limita încărcăturii admise pe pod, care este de 46,2 tone, s-a prăbuşit de la 45 de metri înălţime, pe 12 august, pe podul Morandi. Şoferul acestuia, 55 de ani, a scăpat aproape nevătămat.
Procuratura italiană crede că încărcătura camionului a fost decisivă pentru dezastrul de la Genova. Şoferul mastodontului, un Fiat Stralis, Giancarlo Lorenzetto, a povestit pentru presa italiană că trecea deseori pe pod şi simţea cum se mişcă, dar a crezut că e ceva normal.
Şoferul nu îşi mai aminteşte mare lucru din momentul prăbuşirii şi crede că s-a născut a doua oară. A ieşit pe picioarele lui din cabină, care, miraculos, a căzut pe roţi.
În faţa lui la câţiva metri s-a prăbuşit camionul condus de Marian Roşca, şoferul român mort la cinci zile după tragedie, în spital.
Ancheta legată de prăbuşirea podului Morandi este una extrem de amplă şi sunt luate în calcul mai multe cauze, nu doar prezenţa pe pod a unui tir cu greutatea celui condus de Lorenzatto. E vorba despre starea precară a construcţie, degradarea accentuată şi ignorată de autorităţi, precum şi posibilitatea ca un fulger să fi afectat decisiv structura metalică a construcţiei.