Antena LIVE

Tradiţii româneşti la Lăsatul Secului pentru postul Paştelui. Ce e bine să faci în această zi

Potrivit tradiţiilor bisericeşti, Lăsata Secului marchează ultima zi în care se mai poate mânca de dulce, înainte de a începe unul dintre cele patru posturi ale Bisericii Ortodoxe: Postul Naşterii Domnului, Postul Sfintelor Paşti, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domnului.

De la 09.03.2021, 16:00
Tradiţii româneşti la Lăsatul Secului pentru postul Paştelui Hepta

În anul 2021, Paştele ortodox va pica în data de 2 mai, iar Paştele catolic în data de 4 aprilie. Postul Paştelui va fi astfel în perioada 15 martie - 1 mai.

După Lăsatul Secului de carne, care a avut loc duminică, 7 martie 2021, credincioșii mai au voie să consume brânză încă o săptămână, până la căderea postului. În data de 14 martie 2021, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, are loc şi Lăsatul Secului de brânză.

În riturile apusene, lăsatul secului de brânză și lăsatul secului de carne au loc în acelaşi timp, în ziua de marţi, înainte de miercurea cenușii, care e ziua de intrare în post. În schimb, în ritul bizantin primul lăsat al secului are loc cu o săptămână înaintea celui de-al doilea.

Postul Sfintelor Paşti este singurul care are de altfel două astfel de procesiuni, fiind cunoscut ca Postul cel Mare. Primul – Lăsatul Secului de carne- se ţine în Duminica Înfricoşatei Judecăţi, iar cel de-al doilea – Lăsatul Secului de Brânză- este pentru ouă, peşte şi lactate şi se ţine în cea de-a doua săptămână, în Duminica Izgonirii din Rai a lui Adam.

Tradiţii şi Obiceiuri de Lăsatul Secului

Această procesiune joacă un rol important mai ales pentru credincioşii din zonele rurale, iar foarte multe tradiţii şi obiceiuri sunt ţinute cu sfinţenie de oamenii locului, pentru aavea un post uşor care să le înfrâneze puterea păcătuinţei şi care să le cureţe sufletele de păcatele deja înfăptuite.

Sărbătoarea marchează în anumite zone cumpăna dintre noul an agrar şi cel vechi, fiind ţinute tradiţiile cunoscute în cele două săptămâni: „Săptămâna Nebunilor” şi „Caii lui Santoader”.

„Săptămâna Nebunilor”

Săptămâna Nebunilor, cunoscută ca „Săptămâna brânzei” sau “Săptămâna Albă”, reprezintă o perioadă de pregătire treptată pentru intrarea în Postul Mare, după ce au fost elimintate carnea, slănina, dar au fost admise brânzeturile, lactatele şi ouăle. Numele său are însă două semnificaţii: pe de o parte, în unele zone ale ţării (Banat, Muntenia, Transilvania ) era o perioadă îngăduită căsătoriei pentru cei care nu au apucat să facă asta, deci a Caslegilor; a doua semnificaţie aduce în prim-plan imaginea de îmbătrânire, moarte şi renaştere a timpului.

„Caii lui Santoader”

Săptămâna “Caii lui Santoader” reprezintă a doua parte a ciclului, când viaţa revine la normal; spaţiile sunt purificate cu ajutorul Santoaderilor şi a focurilor rituale. Se fac urări de sănătate, de bine, oamenii îşi cer iertare şi se împacă, etc. Zilele acestei săptămâni poartăde asemenea nume diferite şi au obiceiuri ale locului: Marțea Santoaderului, Vinerea Santoaderului, Joia Iepelor, Sâmbăta Santoaderului.

Santoaderii, potrivit Bisericii Ortodoxe, sunt o herghelie divină, formată din opt tineri feciori frumoși, îmbrăcați în costume populare de sărbătoare, cu copite în opinci și cozi de cal în cioareci, condusă de Santoaderul cel Mare sau Santoaderul cel Șchiop. Despre Caii lui Santoader se credea ca intră prin casele cu șezători și iau fetele la joc, zboară cu ele, le lovesc cu copitele etc. De aceea, fetele nu părăsesc locuința în Săptămâna Caii lui Santoader.

În Joia Furnicilor din Săptămâna Albă, tradiţia spune că femeile aduc ofrande acestor insecte, făcând o turtă din făină sau mălai, pe care o ung cu unt sau brânză și o pun pe un mușuroi, sperând că furnicile nu vor face pagube în timpul verii şi vor aduce bogăţie.

În zonele din sudul ţăriieste păstrat şi astăzi obiceiul de „Batere a halviţei” la care participă în special copiii şi adolescenţii. Gadza leagă o bucată de halviţă cu o sfoară şi începe să o plimbe prin faţa tinerilor. În echipe de câte doi, cu mâinile legate la spate, copiii trebuie să prindă bucata de halviţă cu gura. Persoana care reuşeşte în final să îndeplinească proba câştigă halviţa drept recompensă.

Un alt obicei este Legarea grânelor pentru a ţine la distanţă păsările şi alte dăunătoare din a distruge recolta oamenilor. Tradiția spune că peste zi nu trebuie să se pună deloc mâna pe cereale și nici să se dea din acestea de mâncare la păsări și animale, doarece recolta va fi distrusă pe câmp de păsări și dăunători. Seara însă, se iau grăunțe diferite în gură, se iese în curte și stând cu ochii închiși se scuipă la animale, spunându-le: ”Cum nu văd eu acum nimic, așa să nu vadă nici păsările holda mea”.

În satele din Covasna, Focul purificator este un alt obicei care se ţine seara, când pe dealuri se aprind focuri pentru alungarea spiritelor rele şi pentru a aduce bunăstarea în sufletele oamenilor. În regiunea Munteniei, nurorile prepară plăcinte cu brânză dulce şi stafide pentru soacre, astfel încât relaţia dintre ele să rămână dulce, chiar şi în Postul Mare. Credincioşii oferă familiilor, dar în special copiilor nevoiaşi câte şapte sticle cu lapte, simbolizând cele şapte săptămâni ale Postului.

În unele zone, se mai spune că „cine lucrează în această zi va prinde frigurile tot anul”, dar şi că „e rău de bătut piatra peste holde”. De asemenea, femeile nu au voie să coasă, deoarece pot atrage energie negativă și boli. Pentru că este şi o zi dedicată pomenirii celor trecuţi în nefiinţă, în ziua de Lăsatul Secului oamenii pregătesc şi mâncăruri de dat de pomană.

Toată familia trebuie să se aşeze la masă şi să mănânce pe săturate înainte de începerea postului, pentru că de acum încolo nu se va mai putea mânca "de dulce".

O altă tradiţie reaminteşte şezătoarea, ultima seară în care tinerii se mai puteau distra până la Paşti, în care toţi se adunau la o casă din sat, iar fetele aduceau gogoşi şi plăcinte şi petreceau câteva ore petrecând unii cu ceilalţi. Asemeni acesteia este sărbătoarea nocturnă a Lăsatului de Sec, cunoscută sub diferite denumiri zonale: Strigătul peste Sat, Priveghiul cel Mare, Alimori, Hodaite etc. şi păstreează anumite elemente specifice nopţii dintre ani, fiind asemănat cu Revelionul. Oamenii petreceau o noapte întreagă, sub cerul liber și era un prilej colectiv de veselie la care toți sătenii luau parte. Punctul culminant era incinerarea unei păpuși făcute din paie, fiind o practică de stimulare a fertilității pământului, pentru a aduce noroc şi un an bun pentru agricultori.

Un alt obicei aminteşte vergelul sau refenelele, ultimul prilej de distracție colectivă, înainte de a se intra în perioada Postului Paștilor. Sărbătoarea are loc după asfințitul soarelui și este legată prin tematică de ceremonialul Mascaților, dar se reduce doar la un schimb de strigături satirice, chiar răutăcioase, refenele, între fetele bătrâne și "tomnaticii” ce au rămas necăsătoriți.

Finii merg în vizită la naşi de Lăsatul Secului

Potrivit tradiţiei creştine, în ziua de Lăsatul Secului, finii merg la naşi fără a fi chemaţi, cu „plocon”. Masa gazdelor trebuie să fie plină de bucate alese şi uşa deschisă pentru cei ce le treg pragul. Finii le oferă naşilor un dar în semn de recunoştinţă pentru faptul că le sunt părinţi spirituali, aleşi în Casa Domnului, iar naşii le oferă o masă îmbelşugată, aşa cum le este şi inima de bucurie pentru au fost aleşi să le fie alături în viaţă. În unele zone, potrivit tradiţiei, finii sărutau mâna naşilor şi cereau iertarea păcatelor, pentru a intra împăcaţi cu toată lumea în Postul Mare.

Când este dezlegare la peşte

Potrivit rânduirilor bisericii, există dezlegare la pește în perioada 21 noiembrie – 16 decembrie, precum şi la următoarele sărbători:

Ți-a plăcut acest articol?

lasatul secului obiceiuri pasti superstitii traditii
Întrebarea zilei
Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce ambalaje nu intră, de fapt, sub incidența SGR. Ce poți face cu ele și cum...
Fanatik.ro
Publicat 27.04.2024
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în...
Fanatik.ro
Publicat 26.04.2024
Joburile care nu solicită gândirea cresc riscul de afectare cognitivă și...
spotmedia.ro
Publicat 22.04.2024
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. VREMEA se schimbă...
Gandul
Publicat 24.04.2024
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii...
Adevărul
Publicat 26.04.2024
A mancat o supă și s-a trezit paralizată de la brâu în jos. Ce au descoperit...
A1
Publicat 26.04.2024
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2024. Vărsătorii au probleme din cauza banilor....
CaTine
Publicat 28.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
Șocul lui Ioan Andone, după ce s-a mutat în Spania: „Am 4 dormitoare. Știți...
GSP
Publicat 25.04.2024
Planurile pentru înmormântarea lui Charles au fost modificate!„Regele nu e...
Click.ro
Publicat 26.04.2024
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
Useit
Publicat 27.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Care este ultima dorință a lui Celine Dion. Artista suferă de o boală...
Redacţia.ro
Publicat 24.04.2024
Primarul care candidează împotriva soției pentru un nou mandat: „N-am crezut...
libertatea.ro
Publicat 26.04.2024
Selena Gomez a vorbit despre pauza ei de la social media: „A fost cel mai...
ZU
Publicat 28.04.2024
Trei rețete de ouă umplute, perfecte pentru un platou festiv
Hello taste
Publicat 28.04.2024
Cum poți ajuta copilul să treacă peste pierderea dinților de lapte. Sfaturi...
Deparinti
Publicat 28.04.2024
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici....
ziare.com
Publicat 25.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
La ce se folosește botoxul. Întrebuințările pe care le poate avea în medicină
Medicool
Publicat 26.04.2024
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă...
orangesport.ro
Publicat 13.04.2024