Turist rănit în Munţii Aninei
Un pas greşit putea să-i fie fatal unui un turist de 54 de ani, în timpul unei drumeţii prin Munţii Aninei. Omul trecea cu rudele pe marginea unei râpe, când a alunecat şi a căzut câţiva metri, până pe malul unui râu. Turistul a rămas conştient, dar a suferit o fractură la un picior
De Redactia Observator la 28.02.2015, 09:42Un pas greşit putea să-i fie fatal unui un turist de 54 de ani, în timpul unei drumeţii prin Munţii Aninei. Omul trecea cu rudele pe marginea unei râpe, când a alunecat şi a căzut câţiva metri, până pe malul unui râu. Turistul a rămas conştient, dar a suferit o fractură la un picior
Bărbatul nu mai poate să calce în piciorul drept, iar durerea o suportă de două ore. Salvamontiştii şi pompierii l-au găsit într-o râpă şi doar cu targa au reuşit să-l scoată dintre stânci.
Ambulanţa ajunge în scurt timp la spital, iar omul respiră uşurat. Necazul i s-a întâmplat sub privirile rudelor. Se bucurau să vadă Cheile Caraşului, până când bărbatul de 54 de ani a alunecat pe marginea unei poteci. S-a oprit câţiva metri mai jos, pe malul unui râu.
Turistul cunoştea traseul şi nu s-a gândit în niciun moment că îşi riscă viaţa.
El a rămas sub supraveghere medicală şi speră să se întoarcă mai repede la rudele lui, care îl aşteaptă la o cabană.