Sfârşit teribil pentru un bărbat: A fost găsit MORT într-un ŞANŢ. Poliţia a deschis o anchetă
Un cioban în vârstă de 37 de ani din Galaţi, care lucra în judeţul Constanţa, a fost găsit mort, vineri seară, într-un şanţ de pe marginea drumului dintre Tulcea şi Constanţa. Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.
De Redactia Observator la 25.02.2017, 11:38Un cioban în vârstă de 37 de ani din Galaţi, care lucra în judeţul Constanţa, a fost găsit mort, vineri seară, într-un şanţ de pe marginea drumului dintre Tulcea şi Constanţa. Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.
Potrivit poliţiştilor, o persoană a sesizat Poliţia, vineri seară, că într-un şanţ de la marginea drumului care leagă Constanţa de Tulcea, în apropierea localităţii Palazu Mic se află un bărbat decedat.
În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că victima este un bărbat de 37 de ani din judeţul Galaţi. Acesta avea mutaţia în judeţul Constanţa şi lucra în zonă ca cioban.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, urmând ca apoi să ia măsurile care se impun, una dintre variantele anchetatorilor fiind că bărbatul ar fi fost lovit de o maşină.