Antena LIVE

Curs valutar

Un preot din Vaslui a fost condamnat la închisoare

Un preot din Vaslui a dat altarul pe celulă. Părintele a fost condamnat la un an de închisoare după ce a fost prins băut la volan. Şi poate judecătorii nu ar fi fost atât de drastici dacă preotul nu făcea greşeala să urce din nou la volan.

De la 26.09.2014, 16:38
WhatsApp
Vezi și:

Un preot din Vaslui a dat altarul pe celulă. Părintele a fost condamnat la un an de închisoare după ce a fost prins băut la volan. Şi poate judecătorii nu ar fi fost atât de drastici dacă preotul nu făcea greşeala să conducă şi după asta, deşi nu mai avea permis.

Înainte de judecata de apoi, Octavian Roşu, preotul paroh din localitatea Broşteni, a fost judecat pe pământ. Iar magistraţii nu l-au iertat. Mai ales că părintele a fost prins pe picior greşit. Nu o dată, ci de două ori. În octombrie 2012, Slujitorul Domnului a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,75 mg/litru alcool pur în aerul expirat şi a făcut circ în faţa poliţiştilor.

Atunci, i-a fost reţinut permisul iar judecătorii l-au condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare şi doi ani şi jumătate termen de încercare. În acestă perioadă, părintele nu avea voie să mai conducă. Şi totuşi, patru luni mai târziu, a fost prins de poliţişti. la volan. Acum slujitorul Domnului a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social preot vaslui volan permis inchisoare condamnat
Întrebarea zilei
Vă aşteptaţi la taxe şi impozite mai mari după alegeri?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și