Antena LIVE

Curs valutar

Veşti proaste pentru profesori! Anunţul a fost făcut astăzi de ministrul Educaţiei

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat astăzi, la Focşani, că salariaţii din sistemul de învăţământ nu vor primi la rectificarea bugetară din septembrie plata drepturilor băneşti obţinute în urma sentinţelor judecătoreşti, el adăugând că se va încerca alocarea unor bani la rectificarea din noiembrie, însă nu se va putea achita toată suma, ridicată la circa 700 de milioane la nivel naţional.

De la 07.08.2017, 14:02
WhatsApp

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat astăzi, la Focşani, că salariaţii din sistemul de învăţământ nu vor primi la rectificarea bugetară din septembrie plata drepturilor băneşti obţinute în urma sentinţelor judecătoreşti, el adăugând că se va încerca alocarea unor bani la rectificarea din noiembrie, însă nu se va putea achita toată suma, ridicată la circa 700 de milioane la nivel naţional.

"Am discutat şi acest aspect, la prima rectificare cu siguranţă nu vor primi aceste sume, ştiu şi liderii naţionali (sindicali - n.red.) pentru că vrem să fim cinstiţi cu ei, încercăm în noiembrie să plătim o parte din ele", a afirmat ministrul Pop, într-o declaraţie de presă susţinută după o întâlnire la Inspectoratul Şcolar General (IŞJ) Vrancea.

De asemenea, el a arătat că nu poate anticipa în acest moment cât vor primi dascălii din sumele datorate de stat.

"Nu ştim care vor fi sumele, nu depinde numai de Ministerul Educaţiei, sunt nişte lucruri care trebuie reglate la nivel naţional vizavi de unele situaţii create în judeţe cu plata acestor sentinţe. Dar avem în grafic plata acestora doar după luna noiembrie, dacă putem să facem. Nu ştiu dacă toată suma, am înţeles că este o sumă destul de mare, vreo 700 de milioane de lei la nivelul sistemului naţional de învăţământ şi trebuie să vedem cum arată execuţia bugetară în trimestrul trei, astfel încât la ultima rectificare de anul acesta să alocăm nişte sume pentru plata sentinţelor şi dobânzilor pentru că merită colegii noştri să îşi primească toate restanţele şi îmi doresc şi eu să fac acest lucru alături de colegii mei din Guvern", a argumentat ministrul Educaţiei.

Pe acelaşi subiect

Totodată, ministrul Pop a arătat că în discuţiile avute cu reprezentanţii din învăţământul judeţului Vrancea a ţinut şi să clarifice temerea sindicaliştilor din domeniu că li se vor diminua salariile de la 1 ianuarie 2018. 

"Au fost (discutate - n.red.) unele probleme generale, altele particulare. Cele generale zic că le-am clarificat: temerea colegilor din sindicat că se vor diminua salariile de la 1 ianuarie 2018, prin noul calcul al salariilor, ceea ce este fals. Se ştie clar că prin noua lege a salarizării unitare şi cu toate contribuţiile reduse la angajator toţi au de câştigat, nu pierde nimeni, adică discutăm de contribuţii de aproape 40% pe care le scădem la 35%, iar impozitul de la 16% la 0% sau 10%", a mai afirmat ministrul Educaţiei.

Sumele aşteptate de cadrele didactice trebuie plătite în urma sentinţelor judecătoreşti prin care dascălii au primit aceste drepturi aferente tăierilor de 25% din salarii efectuate în 2010. Alte două tranşe reprezentând plata acestor drepturi au fost efectuate către dascăli în anii 2015 şi 2016.

sursa: Agerpres.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

salarii profesori
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024