Antena LIVE

Curs valutar

Vis împlinit după moarte pentru tatăl a 5 copii care plângeau de foame. Înfrânt de neputință, bărbatul și-a luat viața

Cinci copii din Stroiesti, Vaslui, au rămas fără tată, după ce părintele și-a pus capăt zilelor de supărare că nu le poate potoli foamea, iar tragedia familiei a mobilizat comunitatea să le vină în ajutor.

De la 28.06.2020, 08:03
Vis împlinit după moarte pentru tatăl a 5 copii care plângeau de foame Profimedia Images/ imagine ilustrativă

Săptămâna trecută, înfrânt de neputință, bărbatul de 33 de ani, văcar în sat, s-a spânzurat într-un grajd din apropierea casei, unde a fost descoperit chiar de unul dintre copii.

Gestul bărbatului a trezit multe emoții, iar oamenii au decis să schimbe în bine soarta celor cinci copii rămași doar cu mama lor. Acum, cei cinci frați și mama lor au primit jucării, creioane colorate, mâncare, dar și un frigider nou în care să poată ține mâncare pe viitor.

Cu durere în glas, bunica copiiilor își plânge fiul mort: “Nu trebuia ca bãiatul meu să facă treaba asta. Nu trebuia să se spânzure. Lasă, că ne-am fi descurcat asa cum puteam, dar era bun sã fie între noi. Să fie tatã lângă copii”, spune bunica, potrivit vremeanouă.ro.

Vecinii spun că bărbatul era învățat cu greul pentru că dintotdeauna a fost sărac și a muncit din greu. Dar faptul cã veniserã pe lume 5 copii în familia lor, era mult prea mult pentru cât putea el să câstige pentru hrană. 

”Numai el stie ce a fost în sufletul său, dacă s-a dus afară si s-a spânzurat. Aveau în casã vreo douã kilograme de cartofi, dar nu aveau deloc ulei, ca să îi poată prăji. El nu a mai putut face fată. Nu e grajd ce aveau ei acolo, ci e o ruinã. Acolo s-a omorât, că, spune lumea, copiii tot cereau de mâncare. Cu foamea nu te joci”, povestesc vecinii.

Copleșită de ajutorul venit din partea oamenilor, mama celor cinci copii le-a mulțumit pentru tot ceea ce a primit.

“Multumim din tot sufletul pentru tot. Tuturor oamenilor le multumim. Nu ne-am asteptat si nu am crezut cã vom fi ajutati asa de mult”, a spus Roxana Vasilache, mama copiilor. 

Citește și:
Tatăl a 5 copii și-a pus capăt zilelor de supărare că nu le poate potoli foamea. Câțiva cartofi cruzi, tot ce aveau pe masă
Povestea lui Ciprian, pompierul-erou care ieșit cu un bebeluș în brațe din potopul de la Rodna
Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

tata mort vaslui
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an...
Fanatik.ro
Publicat 19.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Uluitor | Sanatoriul Techirghiol, obligat să plătească 50.000 de lei unui...
Gandul
Publicat 19.09.2024
„Asasinul” trimis de Iran pentru a-l ucide pe Netanyahu este un pensionar...
Adevărul
Publicat 19.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 20 septembrie 2024. Racii au parte de oportunități pe mai...
CaTine
Publicat 19.09.2024
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări...
spynews.ro
Publicat 19.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile care au noroc în toate în luna octombrie. Scapă de datorii, de...
Click.ro
Publicat 19.09.2024
Primele recenzii iPhone 16. Ce spun experții și utilizatorii despre noul...
Useit
Publicat 19.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a...
Redacţia.ro
Publicat 19.09.2024
Cum și-a pierdut Irinel Columbeanu averea. Mihai Albu: „Nu pe femei și...
libertatea.ro
Publicat 19.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Copănele de pui în crustă crocantă de porumb. Rețetă adorată de întreaga...
Hello taste
Publicat 19.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Taximetriștii, la un pas de revoltă: „Dispeceratele au creat un adevărat...
ziare.com
Publicat 19.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Efectele lipsei de fibre în dieta femeilor însărcinate. Sfaturi pentru o...
Medicool
Publicat 19.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024