Câte ZILE LIBERE vei avea în 2016? Calendarul sărbătorilor legale. Află ACUM!
Românii au 12 zile libere în 2016, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, dintre care şapte sunt în timpul săptămânii, celelalte cinci fiind în weekend.
De Redactia Observator la 23.12.2015, 14:31Românii au 12 zile libere în 2016, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, dintre care şapte sunt în timpul săptămânii, celelalte cinci fiind în weekend.
Cele 12 ZILE LIBERE sunt următoarele:
-
1 ianuarie (vineri), 2 ianuarie (sâmbătă) - Anul Nou
-
24 ianuarie (duminică) - Ziua Unirii Principatelor Române
-
1 mai (duminică), 2 mai (luni) - Paştele
-
1 mai (duminică) - Ziua Muncii
-
19 iunie (duminică), 20 iunie (luni) - Rusalii
-
15 august (luni) - Adormirea Maicii Domnului
-
30 noiembrie (miercuri) - Sfântul Andrei
-
1 decembrie (joi) - Ziua Naţională a României
-
25 decembrie (duminică), 26 decembrie (luni) - Crăciunul.
Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. În plus, Guvernul a decis ca şi Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie) să fie zi liberă.
Primele zile libere din 2016 sunt 1 şi 2 ianuarie (vineri şi sâmbătă), urmate de Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie (duminică) şi de zilele acordate de Paşte, respectiv 1 şi 2 mai (duminică şi luni).
În cazul Paştelui catolic, zilele libere declarate sunt 27 şi 28 martie (duminică şi luni).
În 2016, Ziua Internaţională a Muncii (1 mai) coincide cu prima zi de Paşte (ortodox).
Rusaliile vor fi sărbătorite, în 2016, în zilele de 19 iunie - 20 iunie (duminică şi luni), iar Adormirea Maicii Domnului (15 august) este într-o zi de luni.
Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.