Antena LIVE
Video

Ziua Clătitelor: Istoricul unui desert vechi de mii de ani

Celebrăm Ziua Clătitelor, desertul delicios cu care, dacă avem timp, ne începem dimineţile, alături de o cană cu cafea! Este considerat unul dintre cele mai populare deserturi din lume. Câte gospodine, atâtea rețete, însă, mai nou, creperiile au cucerit și România.

De la 02.02.2024, 19:13

Nu există nicio limită atunci când vine vorba de ingredientele care pot însoţi o banala clătită. De fapt, nu doar o însoţesc, ci îi schimbă total aspectul și gustul.  Varianta americană a clătitelor este printre preferatele românilor care intră tot mai des într-o creperie.

Şi mai există şi variantele sărate. Se numesc PIADINE şi pot fi umplute cu somon sau piept de pui afumat, prosciuto, rucola şi sosuri asortate. Dulci sau sărate - clătitele au preţuri care pornesc de la 19 lei şi ajung până la 35 de lei. Multe gospodine, însă, nu concep să nu le facă singure acasă.

Potrivit specialiștilor, clătitele datează din epoca neolitică, atunci când se făcea un soi de pâine dospită, pe plită. 4.000 de ani mai târziu au descoperit şi egiptenii reţeta. Însă abia grecii au fost cei care au început să pregătească clătitele - pe atunci - doar un amestec de miere, ulei și pâine. Între timp, reţetele au evoluat tot mai mult, până la deliciile din zilele noastre.

Ți-a plăcut acest articol?

clatite
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024