Antena LIVE

Curs valutar

Ziua Imnului Naţional al României, sărbătorită pe 29 iulie. Ce semnificaţie are această dată

Românii sărbătoresc, pe 29 iulie, Ziua Imnului Naţional, iar povestea din spatele acestei situaţii este cât se poate de interesantă.

De la 28.07.2021, 18:33
WhatsApp
Ziua Imnului Naţional al României, sărbătorită pe 29 iulie

"Deșteaptă-te, române!" este, de circa trei decenii, imnul naţional al României, însă cântecul are la bază un poem lansat de Andrei Mureşanu în iunie 1848. „Deșteaptă-te, române!” a fost, însă, şi imnul Republicii Moldova, atât în perioada 1917-1918, cât şi în perioada 1991-1994.

Cântecul este apreciat graţie mesajului de patriotism şi de libertate pe care îl transmite. Oarecum interzis pe perioada comunismului, a revenit în atenţia oamenilor în noiembrie 1987, în timpul revoltei muncitorilor de la Braşov.

Ziua Imnului Naţional al României, instituită în 1998

Deşi cântecul în sine s-a auzit pentru prima dată în 1848, Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită abia în 1998, prin Legea nr. 99 din anul respectiv. Documentul prevedea că "această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne".

În acelaşi an, cu ocazia a 150 de ani de la Revoluţia română din 1848, Banca Naţională a României lansa, pe 29 iulie, ziua în care s-a cântat pentru prima dată "Deșteaptă-te, române!", două monede din aur cu valori nominale de 500 lei şi 1.000 lei şi care erau dedicate aniversării respective.

Ce s-a întâmplat pe 29 iulie 1848

Pe 29 iulie 1848 s-a cântat pentru prima dată "Deșteaptă-te, române!". Conform unor documente istorice, acest lucru s-a întâmplat pentru prima dată în Grădina Publică din Râmnicu-Vâlcea, actualmente Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă.

Cântat în legătură cu Revoluţia română din acel an, "Deșteaptă-te, române!" a devenit, practic, un cântec de luptă al românilor, el fiind utilizat şi pe parcursul altor conflicte precum Războiul de Independenţă, cele două conflagraţii mondiale, criza după lovitura de stat din 23 august 1944 sau Revoluţia din 1989.

Ce evenimente au loc pe 29 iulie 2021, de Ziua Imnului

Deşi încă ne aflăm în plină pandemie de coronavirus, autorităţile din România pregătesc mai multe evenimente pentru a marca Ziua Imnului. La Râmnicu Vâlcea, de exemplu, ar urma să aibă loc, de exemplu, o şedinţă festivă a Consiliului Local. La eveniment ar urma să participe inclusiv ambasadorii pe care îi au în România state precum Belarus, Palestina sau Pakistan.

Ziua Imnului Naţional va fi marcată şi în alte oraşe precum Bucureşti sau Constanţa. În Bucureşti, MApN şi Primăria Capitalei organizează o ceremonie militară. Ceremonia are loc în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional. Ceremonii militare au loc şi la Constanţa, în Piaţa Ovidiu, la Brăila, în Piaţa Independenţei, sau la Tulcea, în Piaţa Tricolorului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

imn revolutie romania sarbatoare ziua imnului national
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025