A murit sportivul Mircea Tutovan, supranumit "Tunarul Europei". Avea în palmares Cupa Campionilor Europeni, dar și 10 titluri de campion național
Mircea Tutovan, unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut voleiul românesc, a încetat din viață. Cel care a scris istorie pentru România a ajuns sâmbătă seara la spitalul din Zalău. O infecție puternică i-a afectat organismul, dar avea și probleme cardiace. Potrivit Federaţiei Române de Volei, fiul său, Marius Tutovan este cel care a anunțat decesul.
De Redactia Observator la 15.01.2024, 10:54Mircea Tutovan este jucătorul care a revoluționat voleiul din România prin puterea serviciului său. În palmaresul său figurează Cupa Campionilor Europeni, dar și 10 titluri de campion național cu Dinamo.
În 1977, a primit porecla de "Tunarul Europei". Atunci a luat locul trei la Europene cu naționala României, turneu disputat în Finlanda. Tot atunci s-a format prima echipă ideală a Europei, Tutovan fiind ales să facă parte din ea, alături de doi jucători ruși, doi polonezi și un maghiar.
După perioada petrecută la Dinamo, Tutovan a ajuns la Şimleu Silvaniei, formație cu care a cucerit Cupa Balcanică. Ulterior, a ajuns câteva sezoane şi la Elcond Zalău. Tutovan s-a retras la vârsta de 41 de ani. Pentru naționala României a jucat peste 300 de partide. A cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene din 1971 şi 1977. Mai mult, la Jocurile Olimpice din 1972, de la Munchen, cu Tutovan în teren, România a ocupat locul 5.
În 13 martie, "tunarul Europei" așa cum îl știa o lume întreagă, ar fi împlinit 72 de ani.