Antena LIVE

Curs valutar

Avocatul uneia dintre infirmierele lui Maradona: “Diego a fost omorât”

Rodolfo Baque, avocatul uneia dintre infirmierele lui Diego Maradona, a declarat, miercuri, că starul argentinian a fost omorât, el acuzându-i pe medicii care l-au tratat pe fostul fotbalist că sunt responsabili de deces, informează AFP, potrivit news.ro.

De la 17.06.2021, 10:57
WhatsApp
Profimedia

“Diego a fost omorât”, a spus Baque, avocatul infirmierei Dahiana Madrid.Avocatul a precizat că Maradona a primit medicamente psihotrope care i-au accelerat pulsul, deşi era tratat şi pentru o boală a inimii. “Există o responsabilitate a medicilor care l-au tratat.

Au fost  multe semnale de alarmă că Maradona va muri. Şi niciunul dintre medici nu a făcut nimic pentru eviitarea acestui lucru”, a afirmat Baque. “Ceea ce Dahiana Madrid a făcut a fost să se conformeze indicaţiilor medicilor”, a adăugat el.

La fel ca restul echipel medicale care l-a îngrijit pe Maradona, Dahiana Madrid, în vârstă de 36 de ani, audiată miercuri de procurori la San Isidro, face obiectul unei anchete pentru “omor simplu cu premeditare”, pentru care riscă o pedeapsă de 8 până la 25 de ani de închisoare.

La începutul săptămânii, infirmierul de noapte al lui Diego Maradona, primul membru al echipei sale medicale care s-a prezentat la Parchetul argentinian, a negat că şi-a abandonat pacientul într-o agonie lentă, susţinând că i s-a "ordonat să nu-l trezească".

Pe acelaşi subiect

Ricardo Almiron, în vârstă de 37 de ani, a petrecut mai mult de şapte ore la parchetul din San Isidro: el este suspectat că a minţit susţinând că idolul fotbalului dormea ​​şi respira normal cu câteva ore înainte de moartea sa, însă autopsia a dezvăluit că el agoniza.

Diego Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit în 2020 de un atac de cord, singur, la reşedinţa sa din Tigre, la nord de Buenos Aires, la doar câteva săptămâni după o operaţie pentru un hematom la cap. Avea 60 de ani.

Şapte persoane au fost acuzate de "omor simplu cu premeditare" de către procurorii care anchetează moartea fostului fotbalist Diego Maradona.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

diego armando maradona maradona
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024