Antena LIVE

Curs valutar

Bogdan Dinu se bate pentru centura de campion mondial interimar în versiunea WBA

Bogdan Dinu, unul dintre cei mai cunoscuţi boxeri români în activitate, se bate, la începutul lunii iunie, pentru centura de campion mondial interimar la categoria grea, în versiunea WBA.

De la 30.05.2021, 16:18
WhatsApp
Bogdan Dinu se bate pentru centura de campion mondial interimar în versiunea WBA Instagram Bogdan Dinu

Ajuns la aproape 35 de ani, Bogdan Dinu se bate pe 5 iunie la Telford, în Marea Britanie, cu britanicul Daniel Dubois, un pugilist mult mai tânăr decât sportivul român.

Bogdan Dinu este văzut drept adversarul ideal pentru Dubois, care este considerat marele favorit al meciului şi care trebuie să-şi revină după ce, în noiembrie anul trecut, a suferit prima înfrângere din carieră fiind făcut knock-out de Joe Joyce într-un meci disputat în Marea Britanie.

Dubois, considerat o mare speranţă a boxingului mondial, şi-a schimbat de două ori staff-ul tehnic, în ultima perioadă, şi susţine, conform Irish Mirror, că şi-a găsit în sfârşit liniştea alături de antrenorul Shane McGuigan.

Chiar şi aşa, Bogdan Dinu este decis să facă un meci mare în Marea Britanie, mai ales că, la 35 de ani, este poate ultima şansă în care mai poate spera la un meci cu titlul de campion mondial pe masă, învingătorul dintre el şi Daniel Dubois având şanse să-l provoace la un duel pe americanul Trevor Bryan, campionul WBA regular al categoriei, sau poate chiar pe britanicul Anthony Joshua, supercampionul categoriei.

Bogdan Dinu are 20 de victorii obţinute la profesionişti

Bogdan Dinu are 20 de victorii, dintre care 16 obţinute prin knock-out, şi două înfrângeri, ambele suferite, de asemenea, prin knock-out. A fost făcut knock-out de americanul Jarrell Miller, în noiembrie 2018, şi de bulgarul Kubrat Pulev, în martie 2019. După serie de două înfrângeri, Bogdan Dinu a mai obţinut două victorii, ambele prin knock-out, cu sud-africanul Osborn Machimana, în decembrie 2019, şi cu neamţul Frank Bluemle, în octombrie anul trecut. 

Daniel Dubois are, deja, 15 victorii obţinute la profesionişti, 14 prin knock-out, şi o singură înfrângere, prin knock-out, cea înregistrat în faţa lui Joe Joyce, în noiembrie anul trecut. De-a lungul timpului, Daniel Dubois a făcut knock-out nume grele ale circuitului precum Mauricio Barragan (15 victorii şi o înfrângere), Richart Lartey (14 victorii şi o înfrângere), Nathan Gorman (16 victorii), Ebenezer Tetteh (19 victorii), Kyotaro Fujimoto (21 de victorii şi o înfrângere) sau Ricardo Snijders (18 victorii şi o înfrângere).

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

box campion centura meci titlu wba
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025