Antena LIVE

Curs valutar

Călin Matei, preşedintele vicecampioanei CSM Baia Mare, înainte de meciul de rugby SUA - România: "Cu adevărat importante sunt partidele de calificare la Cupa Mondială"

Naţionala de rugby a României înfruntă echipa similară a Statelor Unite ale Americii într-un meci care se dispută la Chicago şi se joacă vineri seara, conform orei locale, 19.00, respectiv sâmbătă dimineaţa, ora 03.00, ora Bucureştiului. 

De la 05.07.2024, 08:09
WhatsApp
Galerie (3)
România (echipament deschis la culoare) are nevoie de evoluţii cât mai bune pentru a prinde calificarea la Cupa Mondială de rugby din 2027 Profimedia

După ce a terminat doar pe locul 4 ediţia din acest an a Rugby Europe Championship, 33-40 în finala mică, jucată împotriva Spaniei, naţionala de rugby a României caută să se reinventeze sub comanda tehnicianului francez David Gerard.

Astfel, "Stejarii" au efectuat un cantonament în Franţa, iar acum se pregătesc să dispute două meciuri test extrem de importante în America de Nord. România înfruntă echipa Statelor Unite ale Americii în acest sfârşit de săptămână, urmând ca weekendul viitor să ne măsurăm forţele cu echipa Canadei.

Este momentul potrivit ca selecţionerul David Gerard să vadă cu exactitate pe cine se poate baza în meciurile de anul viitor din Rugby Europe Championship, meciuri care ar urma să conteze inclusiv pentru calificarea la Cupa Mondială din 2007.

Chiar dacă numărul de echipe participante la turneul final creşte de la 20 la 24, iar Europa ar urma să primească cel puţin un loc în plus de calificare, misiunea "Stejarilor" se anunţă a fi una extrem de dificilă, în condiţiile în care ne aflăm pe o pantă descendentă, iar principalele adversare şi-au îmbunătăţit în mod semnificativ evoluţiile în ultimii ani.

Pentru turneul din America de Nord, selecţionerul David Gerard mizează pe 28 de jucători. Vorbim despre un mixt alcătuit din jucători cu experienţă precum Marius Iftimiciuc, Kamil Sobota, Alexandru Savin sau Vasile Bălan şi jucători tineri, care pot asigura viitorul naţionalei de rugby a României, precum Yanis Horvat, Ştefan Buruiană, Mihai Graure sau Corrado Şteţco.

Pentru a ne face o idee în legătură cu ce aşteptări să avem de la meciurile jucate în America de Nord am stat de vorbă cu Călin Matei, preşedintele CSM Baia Mare, vicecampioana României en-titre, omul care a transformat gruparea din Baia Mare într-una dintre cele mai de succes echipe din istoria rugbiului românesc. Iată mai jos ce a rezultat din scurta discuţie avută cu Călin Matei:

Preşedintele Călin Matei a transformat CSM Baia Mare într-una dintre cele mai de succes echipe din istoria rugbiului românesc

Facebook Calin Matei

- Domnule Matei, urmează două meciuri extrem de importante pentru România, pentru moralul României, cu SUA şi Canada. Cum simţiţi echipa României? Credeţi că trecem cu bine peste aceste meciuri sau ar trebui să ne îngrijorăm?

- Da, sunt meciuri importante, sunt meciuri binevenite şi eu nu mi-aş face mari griji în privinţa acestor meciuri. Îngrijorarea vine când vorbim despre meciurile de calificare la Cupa Mondială. Deocamdată important este să vedem nivelul la care ne aflăm şi să ne concentrăm pe partidele care contează cu adevărat. Partidele care contează cu adevărat sunt cele de anul viitor. Cu adevărat importante sunt partidele de calificare la Cupa Mondială din 2027.

- Cum vi se pare lotul României pentru turneul din America de Nord? Se puteau selecţiona şi alţi jucători?

- Da, am analizat şi eu lotul României pentru turneul din America de Nord şi aş putea spune că ar mai fi existat şi alţi jucători care ar fi meritat să facă parte din lotul respectiv. Nu-mi cere să dau nume, că nu o să dau. Acum, na, cine e în măsură, îşi asumă.

- România are de câteva luni un antrenor nou, pe francezul David Gerard. A avut suficient timp să-şi pună amprenta asupra jocului echipei noastre? Parcă rezultatele din Rugby Europe Championship nu au fost cele mai grozave.

- L-am cunoscut personal pe David Gerard, când el s-a aflat într-un tur al României şi a mers pe la mai multe cluburi, venind inclusiv la noi, la Baia Mare. Din ce am vorbit cu el, pot spune că are idei bune şi consider că merită o şansă, merită să-l susţinem. Acum cu rezultatele, ştii cum e, nimeni nu poate să facă minuni peste noapte.

- Anul viitor este decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială. Credeţi că mai are România puterea necesară de a ajunge la încă un turneu final? Sunt cu adevărat în creştere echipele pe care de obicei le băteam la scor sau am regresat noi foarte mult?

- Ne aşteaptă o perioadă extrem de complicată. E clar că pentru noi, de acum înainte, orice misiune este una dificilă. Personal, sunt uşor sceptic în legătură cu şansele de calificare la Cupa Mondială, dar ca orice iubitor de rugby din România, care se zbate de atâta timp pentru sportul ăsta, nu pot decât să sper până la capăt că o să trecem cu bine şi peste această campanie de calificare. Sunt multe echipe care vin puternic din spate, dar încă avem şi noi atuurile noastre.

- Cum vedeţi situaţia rugbiului românesc în ansamblu? Ce ar trebui să se întâmple ca să revenim pe drumul cel bun? Este lipsa investiţiilor cea mai mare problemă cu care ne confruntăm?

- Problema investiţiilor, de fapt a lipsei de investiţii din rugbiul românesc este una dureroasă. Dacă nu mă înşel, şi nu cred că mă înşel, singurul stadion în care s-au făcut îmbunătăţiri semnificative după Revoluţie este cel din Baia Mare. Da, lipsa banilor este o mare problemă, iar eu în permanenţă am ridicat această problemă. Este nevoie de investiţii. Publice, private, nu contează. Acuma, asta cu revenitul pe drumul cel bun, depinde ce se doreşte mai exact. Din punctul meu de vedere, pentru rezultate rapide există o singură soluţie, naturalizarea. Pentru că ăsta e adevărul, nu trebuie să ne ascundem după deget. Din păcate, din spate nu vine nimic de calitate sau nu prea vine nimic de calitate. Vizavi de ideea de a reîncepe să producem noi jucători de calitate, asta e o discuţie pe care putem să o ducem până târziu în noapte. Într-un final totul se rezumă la bani, totul costă.

- Ce urmează pentru echipa dumneavoastră, CSM Baia Mare? Aţi avut un parcurs aproape fără greşeală în actualul sezon. Este adevărat că pregătiţi noi transferuri astfel încât Baia Mare să-şi menţină şi în acest an statutul de favorită la câştigarea trofeelor puse în joc pe plan intern? Vă asumaţi o nouă participare în Supercupa Europei?

- La noi problema e simplă. Noi jucăm de atâţia ani finale încât nu putem să coborâm ştacheta. E clar că şi anul acesta ne propunem câştigarea campionatului şi a Cupei României. La Baia Mare nu poate exista decât un singur obiectiv, locul 1. Într-adevăr, au plecat patru jucători (n.r. - Anelka Barends, Luka Dvalishvili, Levan Papidze, Mate Dardzulidze), dar urmează să aducem cinci jucători noi, jucători în care avem încredere şi alături de care să câştigăm trofeele puse în joc pe plan intern. Vizavi de o eventuală nouă participare în Supercupa Europei, sub egida Lupilor României, aş zice că sigur, de ce nu? Cum ne-am asumat anul trecut, şi nu cred că ne-am făcut de râs obţinând bronzul european (n.r. - 41-17 în finala mică, jucată cu spaniolii de la Castilla y León Iberians), cred că putem să ne asumăm şi anul acesta, dacă se pune problema. Trebuie să ne propunem întotdeauna să fim mai buni şi mai buni şi mai buni, că altfel ce rost ar mai avea să ne zbatem? Dacă te apuci de o treabă ca să o faci de amorul artei, mai bine pui lacătul.

2025, an decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială de rugby

De selecţionerul francez David Gerard se leagă speranţele României de calificare la Cupa Mondial de rugby din 2027

Facebook David Gerard

Spre deosebire de anii precedenţi, în care calificările pentru Cupa Mondială de rugby se jucau pe parcursul, practic, a două sezoane diferite, calificările pentru Cupa Mondială din 2027, din Australia, au suferit modificări.

World Rugby a solicitat ca aceste calificări să se încheie până la sfârşitul lui 2025 pentru a avea timp să investească în echipele mici care prind bilete pentru turneul final, astfel încât să se reducă decalajul între formaţiile ce par a fi de rang inferior şi marile forţe ale rugbiului mondial.

Deşi nu se cunosc încă foarte multe detalii oficiale despre modul în care ar urma să decurgă, în mod exact, calificările pentru Cupa Mondială de rugby din 2027, există informaţii care arată că cele opt echipe din Rugby Europe Championship ar urma să fie împărţite, ca de obicei, în două grupe de câte patru echipe, iar primele două clasate din fiecare grupă să obţină atât accederea în semifinalele pentru locurile 1-4, cât şi calificarea directă la Cupa Mondială din 2027. Celelalte formaţii ar urma să meargă în turneul 5-8, turneu la finalul căruia cea mai bună dintre cele patru echipe să obţină accederea în recalificările pentru Cupa Mondială din 2007.

Conform calculelor efectuate până acum, în baza clasamentului final alcătuit la sfârşitul sezoanelor 2023 şi 2024, România ar urma să fie repartizată, în 2025, într-o grupă cu Portugalia, Germania şi Belgia, urmând ca din cealaltă grupă să facă parte Georgia, Spania, Olanda şi Elveţia.

La prima vedere, am avea şanse importante măcar la locul 2 în grupă, dar meciurile cu Germania şi Belgia au devenit din ce în ce mai complicate în ultimii ani, dovadă stând chiar jocul împotriva Belgiei jucat în acest an, la Bucureşti, când România s-a impus greu, 33-18, după ce adversarii au condus cu 6-0 în minutul 25 şi ne-au suflat în ceafă până spre final.

Cristi Ioniţă

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio. ...

romania rugby romania statele unite calin matei csm baia mare david gerard
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024