Antena LIVE

Curs valutar

Carlos Alcaraz l-a învins pe Novak Djokovici şi a devenit al doilea an consecutiv campion la Wimbledon

Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 3 ATP, a câştigat, duminică, pentru al doilea an consecutiv turneul de grand slam de la Wimbledon, învingându-l în finală pe sârbul Novak Djokovici, numărul 2 mondial. Cu victoria sa de duminică, Alcaraz a devenit al doilea jucător din Era Open care câştigă primele sale patru finale de Grand Slam.

De la 14.07.2024, 19:35
WhatsApp
Carlos Alcaraz l-a învins pe Novak Djokovici şi a devenit al doilea an consecutiv campion la Wimbledon Profimedia

Alcaraz s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, 7-6 (4), în două ore şi 27 de minute.

În decisiv, la 5-4, Alcaraz a ratat trei mingi de meci.

Alcaraz şi Djokovici au fost adversari şi în finala ediţiei din 2023 a turneului. Atunci, Alcaraz s-a impus în faţa lui Djokovici cu scorul de 1-6, 7-6 (6), 6-1, 3-6, 6-4, în patru ore şi 42 de minute, potrivit news.ro.

La finala de duminică au asistat numeroase staruri, între care s-au numărat Zendaya, Tom Cruise, Julia Roberts şi Benedict Cumberbatch. Kate, prinţesa de Wales, a fost de asemenea prezentă, ea fiind ovaţionată de public la intrarea în stadion.

Carlos Alcaraz  a obţinut un premiu de 2,7 milioane de lire sterline. Djokovici a obţinut 1,4 milioane de lire sterline.

Cu victoria sa de duminică, Alcaraz a devenit al doilea jucător din Era Open care câştigă primele sale patru finale de Grand Slam (Roger Federer le-a câştigat pe primele şapte). De asemenea, el este al şaselea jucător din Era Open care reuşeşte dubla Roland Garros-Wimbledon în acelaşi an, după Rod Laver, Bjorn Borg, Rafael Nadal, Federer şi Djokovici.

Fără niciun titlu de peste şase luni, Novak Djokovici era la un pas de un record de 25 de trofee de Grand Slam. Campionul care de-a lungul carierei s-a obişnuit să treacă uşor de adversari, adunând aproape 100 de titluri, a avut o perioadă de slăbiciune, ceva cu care nu este obişnuit. Jucătorul în vârstă de 37 de ani a eşuat în fortăreaţa sa de la Australian Open, la începutul anului, în tentativa sa de a câştiga un al 11-lea titlu, iar o accidentare la genunchi i-a pus capăt prematur apărării trofeului de la Roland Garros luna trecută. Spaniolul Carlos Alcaraz, în vârstă de 21 de ani, l-a împiedicat şi acum să obţine al optulea titlu la Wimbledon, ceea ce i-ar fi permis să egaleze recordul lui Roger Federer.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

wimbledon carlos alcaraz novak djokovici
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025