Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cel mai râvnit bronz din istoria gimnasticii ajunge la Ana Bărbosu. Americanii anunţă că merg la CEDO

E oficial: cea mai râvnită medalie de bronz din istoria gimnasticii va ajunge la Ana Maria Bărbosu. Sportiva noastră va primi medalia vineri dimineaţă, într un eveniment ce va avea loc la Casa Olimpică din Bucureşti. Între timp, americanii nu renunţă, au mutat războiul la Tribunalul Federal Elveţian şi la CEDO. Susţin că li s-a făcut o mare nedreptate.

De la 13.08.2024, 20:17
WhatsApp
Vezi și:

"A fost un vis implinit pentru câteva secunde iar după aceea arbitrele au decis altceva", declara Ana Bărbosu imediat după concurs. "N-am să pot uita toată viaţa mea imaginea Anei după ce pe tabelă a apărut România locul 3", a declarat Elisabeta Lipă. Multă lume nu va putea uita aceste imagini. Şi tot tăvălugul de emoţii care a urmat. Ana Bărbosu a avut medalia de bronz pentru 30 de secunde. După care, bătălia pentru acestă medalie s-a mutat din sala de sport, în sala de judecată. România a făcut contestaţie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. După 4 zile a venit verdictul.

Americanii anunţă că merg până la CEDO

"Rezoluţia a fost ca sportiva din Statele Unite să revină la nota iniţială, cea pe care a primit-o în timpul concursului. În acest fel clasamentul se schimbă şi sportiva din România intră în posesia acelei medalii de bronz", a declarat Mihai Covaliu, preşedinte COSR. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis că antrenoarea gimnastelor din America a depus contestaţia cu 4 secunde mai târziu decât timpul admis. Americanii au contestat şi ei. Dar Tribunalul de Arbitraj pentru Sport a anunţat că regulile lor nu permit rejudecarea unei hotărâri, chiar şi atunci când sunt prezentate noi dovezi concludente.

"Suntem profund dezamăgiți de notificare și vom continua să urmărim toate căile posibile și toate procesele de apel, inclusiv la Tribunalul Federal Elvețian", a transmis conducerea Federatiei Americane de Gimnastică. Şi a anunţat că nu se vor lăsa până nu vor recâştiga medalia de bronz. Chiar de ar fi să ajungă şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Americanii susţin că nu au avut timp suficient pentru a-şi construi apărarea. În plus, presa americană ar avea dovada faptului că Tribunalul de Arbitraj Sportiv a făcut o eroare incredibilă - a trimis toate documentele şi înştiinţările la o altă adresă decât cea a Federaţiei Americane de Gimnastică.

"Există in continuare posibilitatea ca intre parti să se incheie o intelegere in faţa tribunalului suprem elvetian si toate sportivele să primească medalia de bronz. Există, în teorie, această posibilitate", a declarat Sabin Gherdan, avocat. În timp ce amricanii duc răboiul mai departe Ana Maria Barbosu va primi medalia de bronz vineri la ora 9.30 pe esplanada Casei Olimpice din București. Între timp, toate speranţele sunt proiectate către viitoarea competiţie. Flacăra olimpică a ajuns deja la Los Angeles. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

jocurile olimpice 2024 jo 2024 ana barbosu medalie gimnastica
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025