Cine este Camila Giorgi, prima adversară a Simonei Halep la US Open
Luni începe o nouă ediţie a US Open, al patrulea Grand Slam de tenis al anului, iar cele mai multe dintre priviri ar urma să fie îndreptate din nou către Simona Halep.
De Redactia Observator la 30.08.2021, 12:01- Camila Giorgi şi Simona Halep se înfruntă pentru a doua oară.
Mai toţi specialiştii aşteaptă să vadă dacă sportiva noastră a trecut peste problemele medicale, dar şi modul în care aceasta ar urma să se prezinte la competiţia din Statele Unite ale Americii.
Aflată pe locul 13 mondial şi cotată drept favorită 12 la US Open, Simona Halep a avut ghinion la tragerea la sorţi, fiind repartizată, în primul tur, într-un meci cu o adversară în formă, Camila Giorgi, din Italia, locul 36 mondial.
Camila Giorgi, adversara Simonei Halep de la US Open, a câştigat Canadian Open
Camila Giorgi a câştigat de curând Canadian Open, respectiv turneul feminin de tenis de la Montreal. Sportiva din Italia a pierdut un singur set în cele şase meciuri jucate la Montreal şi le-a învins pe Elise Mertens, favorita numărul 9, Petra Kvitova, favorita numărul şapte, sau Coco Gauff, cap de serie numărul 15, înainte de a se impune, cu 6-3, 7-5, în finala jucată împotriva cehoaicei Karolina Plişkova, a patra favorită competiţiei.
A fost al treilea trofeu WTA cucerit de Camila Giorgi în carieră. Sportiva de 29 de ani s-a mai impus la Rosmalen (Olanda), în 2015, 7-5, 6-3, cu Belinda Bencic (Elveţia) şi la Linz, în 2018, 6-3, 6-1 cu Ekaterina Aleksandrova (Rusia). La nivel de turnee de Mare Şlem, Camila Giorgi are doar un sfert de finală bifat la Wimbledon, în 2018. Cel mai bun rezultat obţinut la US Open a fost un tur IV bifat tocmai în 2013. De asemenea, sportiva din Italia are în palmares şi un sfert de finală bifat la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice.
Simona Halep a câştigat singurul meci direct jucat împotriva Camilei Giorgi
Simona Halep şi Camila Giorgi s-au întâlnit o singură dată până acum. A fost o victorie obţinută de sportiva noastră, 6-4, 7-5, în turul III al ediţiei din 2015 a turneului de tenis de la Miami.
În schimb, Camila Giorgi are avantaj în faţa altor jucătoare din România, respectiv 2-1 cu Sorana Cîrstea (7-6, 6-3 la Indian Wells, în 2014, 7-6, 7-6 la Wimbledon, în 2013, şi 4-6, 4-6 la Toronto, în 2017), 1-0 cu Irina Begu (6-2, 6-2 la Eastbourne, în 2018) şi 2-1 cu Ana Bogdan (1-6, 7-6, 6-3 la Shenzhen, în 2017, 6-3, 6-2 la New Haven, în 2018, şi 4-6, 2-6 la Shenzhen, în 2018).
Meciul Simona Halep - Camila Giorgi, printre primele de la US Open 2021
Meciul dintre Simona Halep şi Camila Giorgi ar urma să se joace luni, de la 18.00, ora României, şi să fie printre primele care se joacă la ediţia din acest an a US Open. Totuşi, trebuie remarcat că, pe lângă Simona Halep, alte patru jucătoare din România sunt prezente pe tabloul principal de la US Open, acestea fiind Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Irina Begu şi Gabriela Ruse.
În primul tur avem următoarele meciuri: Sorana Cîrstea - Veronika Kudermetova (Rusia, favorită 29), Ana Bogdan - Rebeka Masarova (Spania, jucătoare venită din calificări), Elena Gabriela Ruse (venită din calificări) - Marketa Vondrouşova (Spania) şi Irina Begu - Andrea Petkovic (Germania). Dacă jucătoarele noastre se impun în primul tur, în turul al doilea am putea vedea dueluri precum Irina Begu - Garbine Muguruza (Spania, favorită 9), Ana Bogdan - Elina Svitolina (Ucraina, favorită 5) sau Elena Gabriela Ruse - Daria Kasatkina (Rusia, favorită 25).