Cine este Paula Badosa, adversara Gabrielei Ruse din turul III de la US Open
Gabriela Ruse, cea mai în formă jucătoare de tenis din România la momentul actual, a obţinut o calificare istorică în turul III de la US Open, ultimul Grand Slam de tenis al anului.
De Redactia Observator la 29.08.2024, 15:10Sportiva noastră s-a impus, cu 6-4, 7-5, împotriva Barborei Krejcikova, din Cehia, a 8-a favorită a competiţiei şi o sportivă care tocmai a câştigat turneul de la Wimbledon, ultimul Grand Prix de dinainte de US Open.
Victoria cu Barbora Krejcikova a fost a V-a consecutivă pentru sportiva noastră, care a avut nevoie să treacă de calificări pentru a ajunge pe tabloul principal al turneului din Statele Unite ale Americii.
Prin victoria obţinută împotriva sportivei din Cehia, Gabriela Ruse şi-a asigurat un cec în valoare de 215.000 de dolari, dar şi punctele WTA necesare pentru a-şi asigura urcarea între primele 100 de jucătoare ale lumii.
Însă Gabriela Ruse speră ca ascensiunea ei de la US Open să nu se oprească aici, chiar dacă misiunea ei este, în continuare, una extrem de dificilă. Spunem asta pentru că în faţa ei, în turul III al competiţiei, se va afla Paula Badosa, din Spania, locul 29 mondial, a 26-a favorită a competiţiei şi fostă sfert-finalistă la Roland Garros şi la Jocurile Olimpice în 2021.
Cine este Paula Badosa
Deşi a câştigat peste şapte milioane de dolari din tenis, Paula Badosa a impresionat mai ales prin intermediul vieţii personale. Reprezintă Spania, deşi s-a născut la New York şi are rezidenţa în Dubai şi s-a iubit şi s-a despărţit de mai multe ori de grecul Stefanos Tsitsipas, fost finalist la Australian Open şi Roland Garros.
Paula Badosa a ajuns cel mai sus pe locul 2 mondial, în aprilie 2022, şi a câştigat numeroase turnee de-a lungul carierei, inclusiv Belgrad Open şi Indian Wells Open, în 2021, Sydney International, în 2022, şi Washington Open, anul acesta.
La ediţia din acest an a US Open, Paula Badosa le-a învins, până acum, pe Viktorija Golubic (Elveţia), scor 6-0, 6-3, şi pe Taylor Townsend (Statele Unite ale Americii), scor 6-3, 7-5.
Deşi Badosa este considerată mare favorită, de către bookmakeri, înainte de meciul direct, trebuie precizat că Gabriela Ruse a câştigat singurul meci jucat până acum între cele două sportive. S-a întâmplat acest lucru la Dubai, în februarie 2022, când Gabriela Ruse s-a impus în trei seturi, 6-3, 5-7, 6-4. Interesant este că şi atunci Gabriela Ruse venea din calificări, iar Paula Badosa era considerată una dintre favoritele turneului.