Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gabriela Ruse, victoria de la US Open care o apropie de TOP 100 mondial. Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian au părăsit competiţia din primul tur

Gabriela Ruse este singura jucătoare de tenis din România care s-a calificat în turul II al US Open, ultimul Grand Prix de tenis al anului, deşi a ajuns pe tabloul principal doar după ce a trecut de calificări.

de Redactia Observator

la 27.08.2024 , 14:46

Gabriela Ruse are mari şanse să urce în topul celor mai bune 100 de jucătoare ale lumii
Gabriela Ruse are mari şanse să urce în topul celor mai bune 100 de jucătoare ale lumii - Profimedia

Spre deosebire de alţi ani, România a avut puterea să abordeze ediţia din acest an a US Open cu doar trei jucătoare de tenis, Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian, calificate direct pe tabloul principal, şi Gabriela Ruse, ajunsă pe tabloul principal doar după ce a trecut de calificări.

Culmea este că doar Gabriela Ruse a reuşit să şi treacă de primul tur al turneului, aceasta învingând-o, cu 6-2, 6-4, pe Julia Grabher, din Austria, la capătul unui meci care a durat doar 74 de minute.

Victoria Gabrielei i-a asigurat posibilitatea de a se apropia cu paşi mari de TOP 100 cele mai bune jucătoare ale lumii, sportiva noastră fiind pe locul 103 mondial în clasamentul WTA Ranking Live.

Articolul continuă după reclamă

Mai mult, prin victoria cu Julia Grabher, Gabriela Ruse a obţinut un rendez-vous de vis cu Barbora Krejcikova (Cehia), a 8-a favorită a competiţiei. Concret, Gabriela Ruse o are în faţă, în turul II de la US Open, pe campioana en-titre de la Wimbledon şi campioana din 2021 de la Roland Garros.

Asta înseamnă că misiunea Gabrielei Ruse este una extrem de dificilă, mai ales că Barbora Krejcikova a câştigat ambele meciuri directe jucate până acum, 6-3, 0-6, 6-2 la Bucureşti, în 2019, şi 6-1, 6-4 la Abu Dhabi, în 2023.

Deşi erau mai bine cotate decât Gabriela Ruse, Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian au părăsit rapid ediţia din acest an a US Open. Ana Bogdan a cedat cu olandeza Arantxa Rus, 4-6, 6-7, iar Jaqueline Cristian a pierdut cu rusoaica Daria Kasatkina, a 12-a favorită a competiţiei, 2-6, 4-6.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?
Observator » Sport » Gabriela Ruse, victoria de la US Open care o apropie de TOP 100 mondial. Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian au părăsit competiţia din primul tur