Antena LIVE

Curs valutar

Cristian Chivu, antrenor în Serie A. Fostul căpitan al naţionalei a semnat primul contract de profesionist cu Parma

Fostul internațional român Cristian Chivu va fi numit oficial marți în funcția de antrenor principal al echipei italiene de fotbal Parma, la care evoluează internaționalii români Dennis Man și Valentin Mihăilă, anunță mass-media italiană.

De la 18.02.2025, 09:50
WhatsApp
Hepta

Parma, aflată pe locul 18 (retrogradabil) în Serie A, l-a demis luni pe antrenorul Fabio Pecchia, aflat în funcție din iunie 2022, scrie Agerpres.

'Drumurile Parmei și ale lui Fabio Pecchia se despart după 110 meciuri în gialloblu, amintind de obiectivele atinse, care au culminat cu titlul istoric de campioană a diviziei a doua 2023-2024', a precizat clubul într-un comunicat difuzat luni seară.

După înfrângerea suferită duminică pe teren propriu în fața formației AS Roma (0-1), a patra consecutivă, Parma a coborât pentru prima oară în acest sezon în zona periculoasă, cu 20 de puncte, unul mai puțin decât ocupanta primului loc neretrogradabil, Empoli (17).

Parma, care a revenit în elita fotbalului italian în luna august, după trei sezoane în Serie B, nu a mai câștigat din 28 decembrie 2024 (2-1 împotriva formației Monza). Fabio Pecchia (51 ani), fostul mijlocaș al echipelor SSC Napoli, Juventus Torino și Bologna, este al optulea antrenor demis în acest sezon în Serie A.

Conform ziaristului italian Gianluca Di Marzo, Cristian Chivu a sosit luni seara la Parma și a semnat un contract pe un an și jumătate cu echipa lui Man și Mihăilă. Chivu, care a antrenat până anul trecut echipa Primavera a clubului Inter Milano, urmează să fie instalat oficial în funcție în cursul zilei de marți, precizează Gazzetta dello Sport.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cristian chivu italia parma serie a
Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?

Mai puţin de o oră

1-3 ore

Peste 3 ore

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Comuna din România unde te simți ca-n Dubai. Autoritățile au făcut o...
Fanatik.ro
Publicat 21.02.2025
Alertă Severe Weather! Orașele din România unde vor fi -26 grade Celsius...
Gandul
Publicat 21.02.2025
Alegeri Germania. Gafa imensă a nemților, la indigo după cea din România....
Adevărul
Publicat 21.02.2025
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, rezumat episoade 19, 20 și 21, 20 februarie...
A1
Publicat 21.02.2025
Horoscopul zilei de 22 februarie 2025. Racii sunt norocoși. Află ce se...
CaTine
Publicat 21.02.2025
O cunoscută influenceriță din România a născut la 8 luni! Tânăra a adus pe...
spynews.ro
Publicat 21.02.2025
Fostul tenismen ucrainean din Top 20 a dezvăluit ce i-a scris un coleg rus la...
GSP
Publicat 20.02.2025
Regina faimoasă care a ieșit distrusă dintr-un triunghi amoros de coşmar! A...
Click.ro
Publicat 21.02.2025
NASA a recalculat riscul unui impact cu asteroidul 2024 YR4. E considerat cel mai...
Useit
Publicat 21.02.2025
Cui i-a trimis Andrei Perneș ultimul mesaj înainte să moară. Ce a scris fostul...
Redacţia.ro
Publicat 21.02.2025
Ce se va întâmpla când Papa Francisc va muri. Cine anunță decesul, după ce...
libertatea.ro
Publicat 21.02.2025
BLACKPINK va organiza un turneu mondial uriaș în 2025, după o perioadă de...
ZU
Publicat 21.02.2025
Pârjoale moldovenești. Una dintre cele mai populare rețete tradiționale
Hello taste
Publicat 20.02.2025
Expunerea la murdărie: de ce e important să îți lași copilul să se joace liber
Deparinti
Publicat 21.02.2025
Actorii turci la Festivalul Internațional de film de la Berlin. Ce vedete au...
Happy
Publicat 21.02.2025
Cum a surprins-o Fuego pe Irina Loghin de ziua de naștere a artistei! Ce cadou...
BZI
Publicat 20.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Vitamina B6 este esențială, dar poate fi toxică în exces. Ce trebuie să știi...
Medicool
Publicat 21.02.2025