Darren Cahill a semnat o nouă colaborare, după despărţirea de Simona Halep: "Este o mare lovitură dată de clubul nostru!"
Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a fost cooptat în conducerea clubului de fotbal australian Port Adelaide.
De Redactia Observator la 07.12.2018, 11:00Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a fost cooptat în conducerea clubului de fotbal australian Port Adelaide.
"Darren Cahill s-a alăturat comitetului de directori al Port Adelaide Football Club, cu efect imediat. Cahill se alătură clubului după o strălucită carieră în tenisul profesionist, în care a câştigat 15 titluri ca jucător, şi i-a antrenat pe Andre Agassi, Lleyton Hewitt şi, cel mai recent, pe Simona Halep, toţi aceşti jucători devenind numărul 1 mondial. Bine ai venit, Darren", a anunţat clubul.
"Să ai pe cineva cu CV-ul lui Darren în conducerea Port Adelaide, în special din punct de vedere al marii performanţe şi dezvoltării sportive, reprezintă o mare lovitură dată de clubul nostru", a declarat preşedintele David Koch, potrivit News.ro.
"Consider că pot adăuga o mare valoare conducerii clubului şi abia aştept să încep să mă implic. Nu am nicio îndoială că gruparea se îndreaptă în direcţia corectă, atât pe teren, cât şi în afara lui, şi este foarte captivant să fiu implicat în această calitate", a spus Darren.
Despărţirea de Halep, decizia tehnicianului australian
Simona Halep a încetat colaborarea cu Darren Cahill la finalul sezonului 2018, la solicitarea antrenorului, care a dorit să petreacă mai mult timp cu familia.
Ea era pregătită de Cahill din 2015, după ce a lucrat anterior cu tehnicianul australian în cadrul programului Adidas de dezvoltarea a carierei tinerilor jucători.