Un fan al echipei Everton a fost condamnat la închisoare, după ce a lovit un jucător advers în timp ce își ținea copilul în brațe (Video)
Un fan al echipei Everton care a lovit un jucător advers în timp ce avea copilul în brațe a fost condamnat la închisoare.
De Redactia Observator la 01.06.2018, 23:10Un fan al echipei Everton care a lovit un jucător advers în timp ce avea copilul în brațe a fost condamnat la închisoare.
Bărbatul l-a lovit pe portarul formaţiei Olympique Lyon, Anthony Lopes, la un meci din grupele Ligii Europa.Michael Fitzpatrick, în vârstă de 30 de ani, l-a împins pe Lopes şi apoi l-a lovit cu palma, la partida din octombrie, în timp ce îl avea în braţe pe fiul său de trei ani.
În minutul 64 al partidei Everton – Olympique Lyon, din 19 octombrie 2017, la scorul de 0-1, după un corner executat de gazde, căpitanul lui Everton, Ashley Williams, l-a împins cu un gest nesportiv pe portarul Lopes, care încerca să reţină o minge în apropierea liniei de fund a terenului.
Imediat a izbucnit o altercaţie între fotbaliştii celor două echipei, iar "meleul" format astfel a ajuns în bariera de reclame din spatele terenului. Din peluză, Michael Fitzpatrick i-a tras o palmă peste cap lui Lopes. Spiritele au fost calmate după intervenţia stafurilor formaţiilor.
Bărbatul s-a declarat apoi ruşinat de ceea ce a făcut.
El a fost condamnat la 8 săptămâni de închisoare și a primit şi o interdicţie pe şase ani de acces la meciurile de fotbal.
În plus, clubul Everton a decis ca Fitzpatrick să aibă interdicţie pe viaţă de acces pe stadionul echipei din Premier League.