FC Barcelona, acuzată de dare de mită în cazul Negreira. Clubul ar fi plătit milioane de euro pentru arbitraje favorabile
Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona este anchetat pentru presupusă ''dare de mită activă'' în cazul în care gruparea catalană este acuzată că ar fi plătit milioane de euro pentru arbitraje favorabile, transmit agenţiile internaţionale de presă, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 28.09.2023, 13:55Sediul Comisiei de arbitri din Spania a fost percheziţionat, joi, în această anchetă.
''Tribunalul de instrucţie numărul 1 din Barcelona a ordonat azi o percheziţie la sediul Comisiei tehnice de arbitri'' (CTA), în cadrul anchetei plăţilor suspecte făcute de clubul catalan lui Jose Maria Enriquez Negreira, fost responsabil al arbitrajului spaniol, a precizat Tribunalul superior de justiţie din Catalonia, într-un comunicat.
Acţiunea este în curs, dar nu sunt prevăzute reţineri
Garda civilă, însărcinată cu percheziţia la sediul federaţiei spaniole (RFEF) de la Las Rozas, în apropiere de Madrid, a confirmat pentru AFP că acţiunea sa este în curs, dar nu sunt prevăzute reţineri.
- Shakira ar putea ajunge iar în fața judecătorilor. Cântăreață acuzată că datorează 6,7 milioane de euro...
- UEFA ar putea exclude FC Barcelona din cupele europene. Clubul catalan, acuzat de nereguli financiare
- Neymar a fost achitat în procesul de fraudă şi corupţie cu privire la transferul său de la Santos la FC Barcelona
Clubul FC Barcelona, foştii săi preşedinţi Josep Maria Bartomeu şi Sandro Rosell, precum şi Negreira şi fiul său au statut de inculpaţi din martie în acest caz.
Ar fi vorba despre plăţi de 7,3 milioane de euro
Procurorii spanioli au depus în martie o plângere pentru presupusele plăţi efectuate de FC Barcelona în perioada 2001-2018, în valoare totală de 7,3 milioane de euro, către firme deţinute de fostul vicepreşedinte al Comisiei Tehnice a Arbitrilor din Spania (1993-2018), Jose Maria Enriquez Negreira.
FC Barcelona a negat în februarie orice fapte ilegale, precizând că banii au fost plătiţi pentru un consultant extern, care a furnizat ''rapoarte tehnice legate de arbitraje'', o practică destul de comună printre cluburile profesioniste.
Negreira era responsabil cu evaluarea arbitrilor, dar nu s-a găsit nicio probă că i-ar fi plătit pentru a influenţa rezultatele meciurilor.