Antena LIVE

Curs valutar

Roger Federer, CAMPION PENTRU A CINCEA OARĂ la Australian Open

De la 29.01.2017, 14:44
WhatsApp

La capătul unei partide care a durat mai mult de trei ore, Roger Federer s-a impus în faţa lui Rafael Nadal cu scorul 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3.

Tenismanul elveţian, Roger Federer, a câştigat pentru a 5-a oară titlul la Australian Open. 

Finala primului turneu de Mare Şlem al anului a durat 3 ore şi 38 de minute. 

Una dintre cele mai vechi şi mai urmărite rivalităţi din ultimul deceniu al tenisului masculin, punctată de 35 de meciuri în palmaresul direct, a meritat şi de data aceasta interesul imens al iubitorilor acestui sport, care au putut urmări un nou regal de tenis, desfăşurat într-o tensiune excepţională.

Pe acelaşi subiect

Mai bun pe hard, cu titluri la Melbourne câştigate în 2004, 2006, 2007 şi 2010, în timp ce adversarul lui are doar un succes în Australia, în 2009, Roger Federer şi-a concretizat minunat acest atu, contracarând tenacitatea proverbială a spaniolului.

Deşi ambii jucători au peste 30 de ani, valoarea lor extraordinară nu a lăsat niciun moment să se vadă acest doar aparent handicap, iar cel mai vârstnic, Federer (35 de ani şi 6 luni), s-a impus. El a şi început mai bine, adjudecându-şi rapid primul set, cu 6-4, care, în ciuda faptului că a avut cele mai multe jocuri, a durat cel mai puţin, 34 de minute. 

 Fără să cedeze un singur moment, Rafael Nadal a revenit de fiecare dată, egalând la 1 şi la 2, pentru ca în setul decisiv să cedeze în faţa preciziei la primul serviciu etalate de Roger Federer (20 de aşi faţă de numai 4 Nadal), această manşă decisivă durând 61 de minute.

 Pe Arena centrală a complexului australian, "Rod Laver", chiar marele campion australian care a dat numele imensei incinte a înmânat trofeul de învingător lui Federer, al 18-lea de Mare Şlem a acestui jucător, considerat de majoritatea specialiştilor, dar mai ales a iubitorilor sportului, cel mai mare tenisman din toate timpurile.

 La festivitatea de premiere, cei doi finalişti au încasat şi bonusurile în bani şi puncte ale concursului - 3,7 milioane de dolari australieni şi 2.000 puncte pentru învingător, respectiv 1,9 milioane de dolari australieni şi 1.200 puncte ATP pentru învins.

Sursă: Agerpres.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

australian open roger federer rafael nadal
Întrebarea zilei
Aţi testat vreodată vacanţele tip retreat?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o...
Fanatik.ro
Publicat 17.10.2024
Avertisment de la Washington: După Ucraina, Putin va invada Republica Moldova....
spotmedia.ro
Publicat 17.10.2024
O bază aeriană NATO din Europa de Est va găzdui avioane de luptă cu capacitate...
spotmedia.ro
Publicat 16.10.2024
Câștigători Asia Express 2024 | Cum au triumfat Nicolai Tand și Sorin Brotnei...
Gandul
Publicat 17.10.2024
Cine a fost Yahya Sinwar, liderul Hamas, pe care Israelul l-a numit „un om mort...
Adevărul
Publicat 17.10.2024
Care au fost ultimele clipe din viața lui Liam Payne. Ce ar fi făcut în camera...
A1
Publicat 17.10.2024
Horoscopul zilei de 17 octombrie 2024. Racii se îndrăgostesc. Află ce se...
CaTine
Publicat 17.10.2024
EXCLUSIV! Primele declarații ale lui Babs, după ce Dorian Popa a fost surprins...
spynews.ro
Publicat 17.10.2024
Eduard Novak e scandalizat: „Contabila ia 162.000 de euro, mai mult decât David...
GSP
Publicat 16.10.2024
Testul pe care numai geniile îl pot rezolva în doar 10 secunde. Poți vedea al...
Click.ro
Publicat 17.10.2024
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie...
Useit
Publicat 17.10.2024
Doliu în lumea artistică. A murit unul dintre cei mai importanți actori și...
Redacţia.ro
Publicat 17.10.2024
Director de fabrică din Sălaj, apropiat al grupării liberale conduse de Lucian...
libertatea.ro
Publicat 17.10.2024
Tyla a purtat o costumație de înger la Victoria’s Secret Fashion Show 2024....
ZU
Publicat 17.10.2024
Rețeta simplă de plăcintă cu dovleac. Ce să pui în aluat ca să iasă fraged...
Hello taste
Publicat 17.10.2024
Sindromul ochilor uscați în sarcină: cauze și tratament
Deparinti
Publicat 17.10.2024
Cum este să fii avocat în România. Dezvăluiri de culise: „Se...
ziare.com
Publicat 17.10.2024
Paulina Mercado își anunță retragerea temporară din televiziune. Iubita lui...
Happy
Publicat 17.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum te poate ajuta apa infuzată. Ce este și ce arome îi poți adăuga
Medicool
Publicat 17.10.2024
Ion Ţiriac, prins la volan cu 340 km/oră de poliţie şi trimis spre judecată....
orangesport.ro
Publicat 14.10.2024