Gabriela Ruse, în ultimul tur al calificărilor la Dubai. Românca şi-a învins adversara într-un meci de o oră
Jucătoarea Gabriela Ruse, locul 61 WTA, a ajuns, duminică, în ultimul tur al calificărilor la turneul de categorie WTA 500 de la Dubai.
De Redactia Observator la 13.02.2022, 11:56Gabriela Ruse a învins-o în turul doi al calificărilor de la Dubai pe sportiva italiană Jasmine Paolini, locul 48 WTA şi favorită 11, scor 6-3, 6-1, într-o oră şi şase minute.
Cu cine va juca Gabriela Ruse la Dubai
Gabriela Ruse va juca pentru un loc pe tabloul principal cu sportiva care se va impune în meciul Ajla Tomljanovic (Australia, 39 WTA) – Heather Watson (Marea Britanie, 87 WTA). Premiul pentru ultimul tur al calificărilor este de 3.000 de dolari şi 18 puncte WTA, relatează news.ro.
Simona Halep şi-a aflat adversara din primul tur
În primul tur al turneului WTA de la Dubai, Simona Halep o va întâlni pe americanca Alison Riske, locul 55 mondial, şi beneficiară a unui wild card. Halep şi Riske s-au mai întâlnit de trei ori, de fiecare dată impunându-se sportiva din Constanţa.
Jaqueline Cristian, eliminată în primul tur al calificărilor
Jaqueline Cristian a fost învinsă de sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 44 mondial, scor 6-1, 7-5, în primul tur al calificărilor la Dubai. Meciul a durat o oră şi 16 minute.
Pentru prezenţa în primul tur al calificărilor, Cristian va primi 1.500 de dolari.