Antena LIVE

Curs valutar

Joan Laporta s-a întâlnit cu conducerea FRF. Ce planuri are pentru Barca Academy în România

Preşedintele FC Barcelona, Joan Laporta, s-a întâlnit, miercuri, la Casa Fotbalului, cu şeful FRF, Răzvan Burleanu. Discuţiile dintre ei s-au concentrat pe colaborări strategice pentru dezvoltarea fotbalului în România şi transfer de know-how cu Barca Academy, informează FRF.

De la 09.10.2024, 18:29
WhatsApp
Joan Laporta s-a întâlnit cu conducerea FRF. Ce planuri are pentru Barca Academy în România FRF

Din partea administraţiei FRF au mai participat Radu Vişan, secretarul general al federaţiei, şi Mihai Stoichiţă, directorul tehnic, în timp ce Joan Laporta a fost însoţit de Florin Răducioiu, preşedintele Barca Academy România, şi de specialişti din cadrul Barca Academy Spania. De asemenea, la întâlnire a luat parte şi Bogdan Matei, preşedintele Comisiei pentru Tineret şi Sport din Senat şi fost ministru al sportului.

Preşedintele FRF a subliniat în cadrul întâlnirii că România reprezintă o oportunitate de investiţie în fotbal, cu o infrastructură sportivă mult îmbunătăţită. În ultimii 10 ani, au fost construite 8 stadioane noi şi peste 150 de baze sportive în parteneriat cu Guvernul României. S-au format specialişti în cadrul Academiei Naţionale de Fotbal şi antrenori dedicaţi fiecărei grupe de vârstă. De asemenea, Răzvan Burleanu a subliniat şi creşterea numărului de tineri practicanţi de fotbal. În ultimul deceniu, numărul copiilor care practică fotbalul în România a crescut de patru ori. S-a mai menţionat şi faptul că sezonul trecut a fost marcat de un record istoric în România, cu cel mai mare număr de spectatori prezenţi pe stadioanele din România din ultimii 35 de ani şi audienţe TV record.

Planurile pentru Barca Academy în România

Joan Laporta a vorbit despre planurile pentru Barca Academy în România, dorindu-se identificarea şi pregătirea tinerelor talente pentru scena internaţională. Academia va aduce în România metodologia de la La Masia, antrenorii de la Barca Academy urmând să prezinte antrenorilor români modul de lucru.

S-a evidenţiat şi rolul primordial al tehnologiei în fotbalul de azi. FRF se evidenţiază ca fiind prima federaţie din Europa Centrală şi de Est care dispune de un departament de Intelligence Center, dedicat analizării datelor legate de performanţa jucătorilor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

fc barcelona fotbal academie joan laporta
Întrebarea zilei
Limitaţi accesul copiilor la reţelele sociale?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Butonul secret al mașinii de spălat care te scapă de o mare problemă. Hainele...
Fanatik.ro
Publicat 09.10.2024
Rușii și-au doborât o „superdronă” care o luase razna. Ucrainenii au pus...
spotmedia.ro
Publicat 09.10.2024
Țara din Europa în care spionajul rusesc are impact maxim cu efort minim
spotmedia.ro
Publicat 08.10.2024
COIFUL purtat de Russell Crowe în filmul Gladiatorul, scos la licitație la un...
Gandul
Publicat 09.10.2024
Cine sunt milionarii care au cumpărat sute de apartamente la Nordis. 152 de...
Adevărul
Publicat 09.10.2024
Nicolae Stanciu și Ianis Hagi au primit cadouri emoționante de la suporteri. Ce...
A1
Publicat 09.10.2024
Horoscopul zilei de 10 octombrie 2024. Leii se gândesc la bani Află ce se...
CaTine
Publicat 09.10.2024
Pepe și Raluca, fosta soție, au ajuns la tribunal! Cei doi se judecă pentru...
spynews.ro
Publicat 09.10.2024
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta...
GSP
Publicat 09.10.2024
Horoscop joi, 10 octombrie. Berbecii pun piciorul în prag, tentații pentru...
Click.ro
Publicat 09.10.2024
De ce devine verde Antarctica. Experții sunt extrem de îngrijorați din cauza...
Useit
Publicat 09.10.2024
De ce s-ar fi despărțit Monica Bîrlădeanu și Bobby Păunescu. Totul a ieșit...
Redacţia.ro
Publicat 09.10.2024
„Te-ai vândut lui Putin și lui Xi”. Momentul în care e pus la pământ...
libertatea.ro
Publicat 09.10.2024
Mama lui Sean „Diddy” Combs a condamnat „linșajul public” al acestuia:...
ZU
Publicat 09.10.2024
Salată de varză roșie cu morcovi, mere și nuci
Hello taste
Publicat 09.10.2024
Când poți introduce prunele în alimentația copilului tău. Sfaturi utile...
Deparinti
Publicat 09.10.2024
Ce țări „fură" României investitorii străini și care sunt...
ziare.com
Publicat 09.10.2024
Gabriel Soto și Irina Baeva ar putea redeveni un cuplu. Cei doi par să revină...
Happy
Publicat 09.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum se manifestă infecțiile urinare. De ce femeile sunt mai predispuse să se...
Medicool
Publicat 09.10.2024
Mircea Lucescu a făcut un gest de normalitate la telefon cu MM Stoica! "Păi nu e...
orangesport.ro
Publicat 08.10.2024