Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Academia de fotbal a FC Barcelona în Bucureşti, inaugurată de Joan Laporta: "România este o ţară a fotbalului"

Preşedintele FC Barcelona, Joan Laporta, a inaugurat, marţi seară, academia de fotbal a grupării catalane în Bucureşti, pe terenul secundar al stadionului Arcul de Triumf. Alături de el s-a aflat şi Florin Răducioiu, preşedintele acestei şcoli.

de Redactia Observator

la 08.10.2024 , 22:16

Laporta a declarat că îşi doreşte ca tinerii fotbalişti ai academiei de la Bucureşti să participe la turneul anual organizat de Barcelona între cele 29 de academii din întreaga lume. Laporta a declarat că îşi doreşte ca tinerii fotbalişti ai academiei de la Bucureşti să participe la turneul anual organizat de Barcelona între cele 29 de academii din întreaga lume. - Antena Sport

Laporta a declarat că îşi doreşte ca tinerii fotbalişti ai academiei de la Bucureşti să participe la turneul anual organizat de Barcelona între cele 29 de academii din întreaga lume.

"Sunt absolut încântat, mi-ar fi plăcut foarte mult să vorbesc româneşte, pentru că toţi mi-aţi ajuns la inimă, fiecare dintre voi. Pentru mine faptul că sunt preşedintele FC Barcelona este un adevărat privilegiu şi în momente ca acestea simţi într-adevăr tot ceea ce reprezintă Barca. România este o ţară a fotbalului şi are foarte mulţi jucători mari. Noi cei din Barcelona suntem nerăbdători să vedem activitatea academiei din România. Vrem ca aceşti copii, să fie implicaţi în sport, vrem ca aceşti copii să cunoască adevăratul nostru stil de a juca fotbal. Pentru că este elementul care face ca Barcelona să fie recunoscută peste tot în lume, prin stilul ăsta de joc, şi noi suntem foarte mândri de stilul nostru de joc. Noi ne mai dorim încă un lucru băieţii şi fetele care se vor antrena în cadrul academiei din Bucureşti să participe la turneul internaţional organizat de Barcelona, în fiecare an. Astăzi putem spune că România şi Barca sunt mai unite. Ca să ajungeţi jucători mari trebuie să munciţi, să fiţi disciplinaţi, să aveţi pasiune pentru fotbal şi mai ales să vă bucuraţi de ceea ce faceţi. Şi cel mai important lucru, să fiţi oameni buni", a afirmat şeful catalanilor.

Barca Academy Romania este cea de-a 29-a şcoală de fotbal din lume a clubului catalan

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele Barca Academy Romania, Florin Răducioiu, a subliniat că şcoala de fotbal bucureşteană se va ridica la standardele impuse de gruparea catalană.

"Vă asigurăm de un lucru că această academie îşi va desfăşura activitatea conform metodologiei şi standardelor impuse de clubul mamă, respectiv Fotbal Club Barcelona, cu speranţa ca pe viitor să formăm mari jucători", a spus Răducioiu.

La eveniment au participat şi Anghel Iordănescu, dar şi fostul fotbalist Florin Gardoş. Barca Academy Romania este cea de-a 29-a şcoală de fotbal din lume a clubului catalan, şi cea de-a 5-a din Europa, după Barcelona, Zurich, Budapesta şi Istanbul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Academia de fotbal a FC Barcelona în Bucureşti, inaugurată de Joan Laporta: "România este o ţară a fotbalului"