Judo, autoapărare și disciplină atât pentru copii, cât şi pentru părinţi
Judo este un sport care dezvoltă imaginaţia, creşte încrederea în sine şi chiar formează caractere! Asta susţin sportivii cu experienţă, iar cei care se apucă să practice acest tip de arte marţiale confirmă.
De Redactia Observator la 17.09.2019, 17:38Judo este un sport care dezvoltă imaginaţia, creşte încrederea în sine şi chiar formează caractere! Asta susţin sportivii cu experienţă, iar cei care se apucă să practice acest tip de arte marţiale confirmă. Ca dovadă, din ce în ce mai mulţi copii din Tg. Mureş încep să facă judo. Şi nu singuri. Împreună cu părinţii lor, bucuroşi să poată face măcar câteva ore de sport pe săptămână.
Practic, pe lângă mişcare, prind curaj, învaţă cum să se apere şi cel mai import - să fie disciplinaţi. Judo dezvoltă orientarea în spaţiu şi îndemânarea. Iar competiţiile îi stimulează pe tineri. Dragoş practică acest sport de 5 ani pentru a se menţine în formă.
Timar Dragoş: Stai în picioare, te mişti încontinuu, trebuie să fii atent la adversar, în principal mâinile, la braţe îţi activezi cea mai mare forţă.
Gicu Zăbala deţine centura neagră şi până nu demult venea cu fiul la antrenamente.
Gicu Zăbala, centura neagra: Şi fiul meu a făcută până acum 2 ani, a performat în judo şi mulţi dintre copiii colegilor mei au făcut şi fac în această sală judo şi continuăm pe această idee ca schimbul de generaţii să se producă aici la noi în sală noastră.
Părinţii spun că văd antrenamentele nu doar ca pe o tehnică de autoapărare, ci şi ca pe o oportunitate care îi apropie de cei mici.
Iris Ioana - fetiţă 7 ani: Tata e antrenorul şi eram la 4 ani, mă gândeam că nu am făcut niciun sport şi tata mi-a zis "haide la judo" şi am zis ok.
Sensei Dezideriu a obţinut titlul de Campion European la Veterani în urmă cu patru ani. La 71 de ani, încă se antrenează de trei ori pe săptămână cu foşti sportivi de performanţă. Şi nu se lasă până când nu vor mai bifa şi alte concursuri, chiar şi pe banii lor.
Sensei Csep Dezideriu, 71 ani: Nu ne ajută nimeni, noi suportăm şi când este mai aproape în Ungaria, Iugoslavia putem să mergem că nu sunt aşa mari cheltuielile.
Când Japonia a găzduit Jocurile Olimpice din 1964, Judo-ului i s-a acordat oportunitatea de a fi sport olimpic pentru prima oară. Din cele 16 medalii acordate, Japonia a câştigat 3 medalii de aur şi una de argint.
Judo nu mai era un sport japonez, ci devenise un sport internaţional. La momentul actual, în lume, sunt 50 de milioane de judoka.