Larisa Iordache, medalie de aur la paralele, la etapa de Cupă Mondială de la Koper
Gimnasta Larisa Iordache a obţinut, sâmbătă, medalia de aur în finală la paralele, la etapa FIG World Challenge Cup de la Koper (Slovenia).
De Redactia Observator la 13.05.2017, 18:50Gimnasta Larisa Iordache a obţinut, sâmbătă, medalia de aur în finală la paralele, la etapa FIG World Challenge Cup de la Koper (Slovenia).
În finala de sâmbătă, Larisa Iordache a fost notată cu 13.800, cu care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
În calificări, ea a primit cea mai mare notă la paralele – 13.850, la fel ca la bârnă, unde a fost notată cu 14.400, urmând să concureze duminică în finală la acest aparat.
Etapa FIG World Challenge Cup de la Koper este primul concurs internaţional la care participă Larisa Iordache după Campionatul European de la Cluj-Napoca, unde a obţinut medalia de bronz la bârnă.
La startul competiţiei din Slovenia s-au aflat 70 de sportivi (35 de fete, 35 de băieţi) din 18 naţiuni - Austria, Brazilia, Canada, Columbia, Croaţia, Cipru, Cehia, Grecia, Spania, Germania, Hong Kong, Ungaria, Israel, Letonia, Norvegia, România, Africa de Sud, Slovenia.
Etapa de Cupă Mondială de la Koper prevede doar concursuri pe aparate.