Luptătorul K1 Adrian Maxim, acuzat de trafic de droguri
Probleme mari pentru cunoscutul luptător K1 Adrian Maxim. Multiplul campion naţional, dar şi premiant la competiţiile internaţionale, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT din Oradea, pentru trafic de droguri.
De Redactia Observator la 15.12.2018, 11:03Probleme mari pentru cunoscutul luptător K1 Adrian Maxim. Multiplul campion naţional, dar şi premiant la competiţiile internaţionale, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT din Oradea, pentru trafic de droguri.
În luna noiembrie, Maxim, împreună cu un alt arădean, a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă un kilogram de cannabis, pentru 4.000 euro. Numai că şi-a ales greşit clientul, pentru că acesta era ofiţer sub acoperire.
Drogurile nu ar fi aparţinut luptătorului K1, ci celuilalt bărbat, spun procurorii antidrog. Acesta i-a condus pe anchetatori şi în două locuri, unde se mai aflau aproape o jumătate de kilogram de cannabis, dar şi mai multe plante puse la uscat.
Cei doi au fost reţinuţi pe 11 decembrie, însă, a doua zi, judecătorii i-au plasat sub control judiciar.